Tradiţii şi obiceiuri de Paşte

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Sărbătorile pascale, atât de aşteptate de creştini aduc, împreună cu bunătăţile, lumina şi voia bună, şi câteva tradiţii care trebuie respectate, ca rânduielile casei să meargă aşa cum ne dorim.

Oul de Paşte aduce semnificaţii

Multe dintre tradiţii au legătură cu ouăle de Paşte, simbolul acestei mari sărbători. Una dintre ele spune că atât cei care merg la Înviere, cât şi cei care nu merg, trebuie să se spele într-un lighean mare unde se află, pe lângă apă proaspătă şi curată, ouă roşii şi bănuţi din argint sau aur. Toate acestea au un rol: spălarea cu oul, pentru a fi uşori, roşii şi sănătoşi, iar cu bani, pentru a le merge bine tot anul, să fie curaţi şi să aibă bunăstare. Tradiţia mai spune că cei care ciocnesc ouă se vor vedea pe lumea cealaltă. În momentul ciocnirii ouălor se rosteşte „Hristos a înviat!”, iar celălalt răspunde „Adevărat a înviat!”. O credinţă din bătrâni spune că cel care are oul care se sparge primul, este mai slab şi va muri mai repede. Fiecare ciocnitor căruia i s-a spart oul, este obligat să i-l dea învingătorului. De aici şi ideea că cei ce au ouăle mai tari, câştigă tot mai multe. Trişorii care ciocnesc cu ouă din lemn sunt înşelători şi săvârşesc un mare păcat. Bătrânii spun că găocile de ouă nu e bine să fie păstrate în casă pentru mult timp, pentru că se ascunde dracul în ele.

Pregătirile pentru noaptea de Înviere

În Săptămâna Mare, toţi ai casei trebuie să contribuie la treburile care se pricep. Atât feciorii, cât şi fetele, trebuie să le sară în ajutor părinţilor, pregătind cele necesare pentru sărbătoare. Fiecare îşi aduce aportul, deoarece nu trebuie ca Paştele să îl surprindă ca un neom între oameni. Apoi, începând de sâmbătă, orice lucru de mână încetează. Pe fiecare dintre noi trebuie să ne găsească sărbătoarea Paştelui curaţi atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Bătrânii mai spun că e bine ca dis-de-dimineaţă pentru să ne scăldăm în rău. Astfel, nu ne curăţim numai de toate bolile, dar vom fi tot anul scutiţi de orice boală, sănătoşi şi iubiţi. De asemenea, la slujbă se merge în hainele cele mai noi şi mai curate, aşa cum este indicat în cazul unei sărbători atât de mari. În noaptea de Înviere, pentru a ne arăta solemnitatea faţă de liturghia desfăşurată, trebuie ca fiecare să aibă o lumânare aprinsă în mână. Cei care nu o au, sunt consideraţi ticăloşi şi nevrednici.

Citit 3360 ori Ultima modificare Vineri, 13 Aprilie 2012 22:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.