Galaţiul este un oraş murdar. O spun, pe la orice colţ de stradă, mamele ieşite la plimbare cu cei mici, vârstnicii cărora medicul le-a recomandat să meargă pe jos în fiecare zi, cetăţenii de toate vârstele ai oraşului.
Care cetăţeni plătesc, evident, taxa de habitat, al cărei cuantum anual a crescut. Dacă, anul trecut, un gălăţean plătea 38 de lei, anul acesta va plăti 45 de lei. Ei bine, ieri, după ploaia de duminică seara (care, în principiu, ar fi trebuit, la cât de puternică a fost, să îndepărteze măcar praful), gunoiul s-a amestecat cu noroiul.
În consecinţă, am vrut şi noi să vedem pentru ce plătim taxa de habitat, pe cea aferentă apei de ploaie şi, în general, toate impozitele şi taxele locale. Şi iată ce-am văzut.
Micro 40
Pe lângă o ghenă din cartierul Micro 40 este relativ curat, se vede că gunoiul abia a fost ridicat. Problema este că accesul la container este o adevărată aventură, mai ales dacă ai coborât să duci gunoiul în papuci, cum fac cei mai mulţi dintre gălăţeni. O ditamai balta, mărturie a ploii de duminică, transformă strada în canal veneţian. Iar să ajungi uscat la destinaţie şi înapoi, e o adevărată aventură.
Puţin mai încolo, cetăţenii se uitau, neputincioşi, la mizeria care le inundase, peste noapte, parcarea. Pahare de plastic, hârtii, pungi, toate scoase de apa furioasă de prin cine ştie ce colţuri, au ocupat tot spaţiul de sub şi de printre maşinile parcate, care acum zăceau într-o mocirlă de nedescris.
Nu foarte departe, la Depozit – zonă puternic circulată şi unde, zilnic, oamenii cheltuiesc bani, nu glumă – mizeria este la ea acasă. Nici câinii vagabonzi n-o mai suportă! Cartoane rupte şi înmuiate, resturi menajere, pungi de plastic.
Evident, bălţile nu lipsesc, fiindcă sunt gropi şi orice groapă se umple la o ploaie cât de mică. Ieşiţi la cumpărături, oamenii fac slalom printre gropi, ocolesc gunoaiele şi câinii. S-au obişnuit.
Micro 17
În cu totul altă zonă a oraşului, în Micro 17, lucrurile nu stau diferit. Pe strada Oltului, una puternic circulată, pe unde trec şi microbuze şi autoturisme, iar trotuarele sunt extrem de înguste, să fii pieton a devenit un sport extrem după ploaie. Bălţi, la tot pasul. Şi ferească Dumnezeu să treacă vreun şofer grăbit, că faci duş fără să vrei!
Prin spatele blocurilor, pe străduţe mai mici, parcări înămolite, chiar şi cu gurile de canalizare la purtător, semn că şi aici se aşteaptă lucrările ISPA. Dar, până atunci, şi gălăţenii din zonă sunt fraţi de suferinţă cu cei din Micro 40.
Nici în centru nu e mai bine
Multă vreme, se vorbea prin oraş că ar fi curăţate mai ales zonele centrale şi că tot aici s-ar face şi lucrări importante de canalizare, asfaltări etc. Nu vă faceţi griji, dacă a fost vreodată cazul, acum nu mai e.
În zona băncilor, unde circulaţia (ca şi taxele plătite inclusiv de agenţii economici cu sediul aici) ar justifica o atenţie sporită vizavi de trotuare şi carosabil, situaţia e tot gri, ştirbă şi înnămolită. Pe trotuar, o bunicuţă se străduişete să manevreze căruciorul nepoatei peste o porţiune de asfalt care lipseşte, iar alături, pe stradă, ditamai balta face imposibilă coborârea normală din maşină.
Pe la dos, jale mare
Nu ne-am oprit la strada mare, cum se zice, şi am vrut să vedem ce se ascunde pe străzile mai lăturalnice, care, deşi nu sunt nici pe departe mai puţin importante, fiindcă se circulă intens şi pe ele, sunt ori în şantier, ori în suferinţă.
Pe o porţiune din strada Alexandru Cernat, pietonii merg pe carosabil, fiindcă trotuarul nici nu se mai vede din baltă. Şi chiar dacă oamenii sunt gospodari, canalizările tot nu le pot desfunda singuri.
La intersecţia cu strada Movilei, nămolul de pe trotuar e gros, gros, semn că aici ori a depozitat cineva lut, înainte de ploaie, ori a rămas pământul de la vreo lucrare şi acum l-a „aranjat” ploaia de duminică.
Pe strada Poşta Veche, se vede clar, e şantier. Se înlocuieşte conducta de apă, scrie pe panou, iar oamenii chiar muncesc. Ceea ce nu se întâmplă pe bulevardul Coşbuc, unde nişte muncitori sunt, probabil, în pauza de masă, iar unul mai întreprinzător chiar a găsit o utilitate apei de ploaie din baltă: îşi curăţă încălţările. N-o mai fi având de gând să reia lucrul după masă?
Tot pe Coşbuc, un trecător contemplăm posibilitatea stabilirii unui record la săritul peste baltă. Până am plecat noi din zonă, încă nu reuşise. Din categoria nereuşite, menţionăm, încă o dată, şantierul de la Inelul de Rocadă, despre care am mai scris că este părăsit.
După ploaia de duminică (pe timpul căreia, de altfel, în zonă nu-ţi mai dădeai seama care sunt gropile şi unde e şoseaua), singura modificare este faptul că a căzut un panou de avertizare. În rest, aceleaşi gropi, acum pline cu apă, aceeaşi lipsă a muncitorilor. Numai benzi galbene, de atenţionare, spun că lucrarea ar aprţine Distrigaz. Dar, nefiind niciun muncitor prin zonă să-l întrebăm, nici pentru asta nu băgăm mâna în foc.
Una peste alta, tabloul e complet: oraşul e murdar, plin de apă şi noroi şi asta numai după o singură, deşi torenţială, ploaie de februarie. Ce s-ar fi întâmplat dacă ningea toată iarna şi acum începea să se topească? Am fi putut să zicem, cu mâna pe inimă, că avem un oraş de toată balta.
