Perioada de prohibiţie generală a luat sfârşit. Amatorii îşi pot întinde firele în aşteptarea marii capturi, începând de astăzi, în apele care înconjoară Galaţiul. O altă veste importantă pentru pescari este aceea că AJVPS Galaţi a obţinut în cele din urmă o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care i-a fost retribuită organizarea pescuitului sportiv în Dunăre, precum şi în celelalte lucii de apă şi canale de irigaţii, potrivit reprezentanţilor asociaţiei.
Reamintim că organizarea pescuitului în aceste zone a generat un întreg scandal după ce AJPS, una dintre asociaţiile concurente, coordonate de către controversatul Ion Ştefan, căpătase anul trecut, din postura de administrator al Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, organizarea pescuitului în aceste zone. În acest moment, pescuitul în toate bazinele piscicole din Galaţi se poate practica legal, în baza permisului de pescuit eliberat de ANPA, dar care trebuie însoţit de carnetul de membru pescar sportiv al AJVPS Galaţi, căreia i s-a reatribuit autorizaţia de pescuit. Pot pescui în aceleaşi condiţii şi membrii pescari sportivi ai unor alte asociaţii cu care AJVPS Galaţi are relaţii de reciprocitate.
S-a încheiat perioada de prohibiţie - Începând de astăzi, e liber la pescuit! Scris de Tudor Neacşu

Etichetat cu

Tudor Neacşu
Articole recente - Tudor Neacşu
Tribuna edilitară. ”Investițiile în infrastructură, o șansă pe care Galațiul nu mai are voie să o rateze!” ArcelorMittal donează Spitalului Judeţean o masă de chirurgie Peste 500 de siderurgişti vor să părăsească Combinatul Campanie VL - Lanţul scumpirilor: Piaţa cărnii, ca un câmp de luptă "Metoda angajatorului" - O nouă escrocherie cu coduri de reîncărcare
Mai multe din această categorie:
5 comentarii
-
postat de Pescar amatorVineri, 15 Iunie 2012 08:16Acum sa inteleg colegi pescari ca nu ne trebuie decat permisul de la ANPA si PG-ul pentru a intra la prut. Nu avem nevoie de cotizatii si carnet membru la vreo asociatie pentru a merge la prut?00
-
postat de alfarJoi, 14 Iunie 2012 14:54o rugaminte de la cel ce a scris articolul: de unde se poate descarca "regulamentul de practicare a pescuitului recreativ/sportiv " emis de ajvps galati. am cautat pe site-ul lor si nu l-am gasit. asta pentru documentarea noastra, a celor ce trebuie sa ne asociem cu de-a sila. multumesc.00
-
postat de alfarJoi, 14 Iunie 2012 14:28ceea ce anul trecut era o ilegalitate pentru ajps acum e legal pentru ajvps. bai, veti face afaceri pe spatele amaritului si pentru un pirt tras pe bulevard. sa va fie rusine. eu va spun sigur ca ma duc la ampa, ma interesez la persoane de competenta si voi posta pentru a stii oamenii adevarul. cine ma obliga sa ma asociez cu forta la un grup care nu-mi iau decit banii, nu ma ajuta cu nimic, nu amenajeaza nimic, nu fac nimic impotriva branconajului? ca isi platesc salarii, actiuni si alte giumbuslucuri din banii mei?, nu multumesc. eu ma limitez la a platii taxa legala la ampa si nu am nevoie de organizarea lor sa merg la un pescuit la doi carasi. ar fi bine ca VL sa publice declaratii nemodificate si interpretate a unor persoane ce pot spune adevarul din punct de vedere legal si din pozitii oficiale, si nu din interese de asociatii facute pentru a le asigura bunul trai si tainul unora.00
-
postat de axxeJoi, 14 Iunie 2012 14:01Este suficient permisul eliberat de ANPA si PG-ul , restul cu permis AJVPS sau AJPS e intoxicare, niste capuse. Fir intins.00
-
postat de CristiJoi, 14 Iunie 2012 07:07Tot sa mai ''haleasca'' si lachiosii astia 1 ban si sa te puna pe drumuri pentru toate cacaturile de carnete de pescar si chestii similare,nu mai are voie omul sa stea cu un bat in balta la 1 oblete ca hop iti trebuie autorizatii peste autorizatii,asteptam cu drag taxa pe aerul respirat si lista cu autorizatii pentru viata.00