„Oaze” în oraşul sufocat de căldură

„Oaze” în oraşul sufocat de căldură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Serviciul de Asistenţă Medicală a organizat punctele de prim-ajutor pentru gălăţenii care au de furcă în luptă cu temperaturile sufocante înregistrate în cursul zilei de ieri. După-amiază am mers la punctul organizat în farmacia de la intersecţia străzilor Traian şi Tecuci.

Detalii ne-au oferit asistentele medicale comunitare, Lenuţa Toderaşcu şi Aurica Năstase (în FOTO).

„Nu am înregistrat cazuri deosebite. Am avut, de dimineaţă, o doamnă mai în vârstă care a avut o cădere hipoglicemică şi a avut nevoie de o perioadă de repaus de circa 20 de minute. Ne-am justificat însă pe deplin prezenţa aici prin faptul că am îndrumat mulţi gălăţeni care s-au hazardat îmbrăcaţi nepotrivit, la ore cu totul nepotrivite. Am consiliat persoane în vârstă, bolnavi cronici şi chiar pacienţi proaspăt externaţi care au venit, la orele prânzului, fără pălării şi fără apă”, ne-a spus asistenta Aurica Năstase.

În cazul în care ploile nu vor reuşi să stingă cuptorul lunii iulie, „le putem oferi celor care au nevoie apă la temperatura camerei şi putem acorda primul ajutor. De asemenea, putem chema ambulanţa, în cazul în care este necesar”, a declarat asistenta Lenuţa Toderaşcu.

Celelalte cinci puncte de prim ajutor sunt poziţionate astfel: în Carrefour-ul de la Potcoava, în Billa 1 şi 2, în magazinul Winmarkt şi la Palatul Telefoanelor Romtelecom. Programul: 9 – 11 şi 15 – 18.

Citit 1685 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.