Valea Mărului este o Românie în miniatură şi într-un asemenea loc realizezi cât loveşte în oameni birocraţia şi prostia celor care dau legi de dragul de a le da. Păduri de salcâmi, vânat, crescători de animale, legumicultori pe modelul vecinilor lor de la Matca, toate fac parte din realitatea zilnică a locului. Toate sunt puse în valoare de oameni, care trebuie să fie ajutaţi să răzbească prin birocraţia timpului.
De toţi, vălmăreni sunt 3.760. Dintre ei, 300 sunt beneficiari ai venitului minim garantat (VMG), dar numai 80 sunt buni de muncă, restul sunt bătrâni sau mame cu bebeluşi. Sunt 400 de copii în comună, însă mulţi sunt plecaţi cu părinţii în străinătate.
I-a vrut acasă!
De curând, aici s-au înregistrat două cazuri care i-au avut drept eroi pe câţiva copii. Doi fraţi erau crescuţi de bunica maternă, părinţii lor erau plecaţi care încotro, şi nimeni nu mai ştia de ei. Bătrâna a murit, iar Protecţia Copilului a fost la un pas de a-i lua pe cei doi minori.
S-a găsit însă o familie care să-i ia sub acoperişul ei. De ce? Pentru că erau vălmăreni şi nu trebuiau să ajungă pe meleaguri străine. Familia primeşte 600 de lei pentru cei doi copii, care se află sub ochii tuturor sătenilor.
O altă fetiţă era crescută de tatăl ei. Alcoolic şi plin de defecte, omul nu o putea îngriji. A intervenit Protecţia Copilului.
„Pentru că aşa este legea, noi trebuia să aşteptăm cam o lună de zile ca instituţia să câştige procesul în instanţă şi abia după aia să luăm fetiţa. Eu am luat-o, am dat-o în grija unei familii, căreia i se plăteşte 600 de lei. Până ce au câştigat procesul, tatăl fetei a decedat, dar ea se afla în siguranţă”, ne-a spus primarul de la Valea Mărului, Virgil Doca (FOTO 3). Asta presupune însă implicare…
Investitorii aduc bani şi locuri de muncă
Mergem împreună prin comună şi-mi spune că sprijinul nu-l găseşte la guvernanţi, ci tot în comunitate. Are multe familii plecate la muncă în străinătate, cam 200. Cei mai mulţi sunt în Italia. Ei vin şi construiesc. Este mândru de oamenii lui şi încearcă să-i lămurească să vină să-şi deschidă câte o afacere în comună.
„Am familia Buhoci, cei care au Bacsoridana. Au luat-o de jos, cărau pepeni cu maşina în piaţă, apoi şi-au deschis brutărie, apoi s-au extins, azi dau de muncă la peste 100 de oameni. Am dat un teren, unde erau munţi de gunoaie. S-a deschis aici o bază, s-au creat şase locuri de muncă şi am banii din taxe şi impozite care-mi vin la bugetul Primăriei”.
„Am concesionat pământul pe care înainte se dădea 100 de lei pe hectar, acum îl dau cu 800, am patru miliarde care-mi vin la buget numai de acolo. Vălmărenii au început să trăiască din legumicultură. Fac ceea ce fac şi mătcaşii, cultivă roşii, varză şi merg la piaţă”, îmi arată mândru spre gospodăriile unde se văd terenuri cultivate.
Omenii lui muncesc, nimeni nu stă, dar i-a şi ajutat. Probabil că acesta este secretul. Nu le dai peşte oamenilor ca să mănânce, ci le dai undiţa ca să şi-l prindă.
Citeşte articolul integral ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ a „Vieţii libere”
