Vârstnicilor care au zilnic treburi prin zonele apropiate de Centru le e tare greu să se deplaseze, mai ales dacă nu au bani de transport şi nici nu beneficiază de gratuităţi. Elena Tudorache, de 64 de ani, merge des la cimitirul Eternitatea. I-au murit şi soţul şi fiul.
"Sunt pensionară, dar n-am împlinit încă 65 de ani, aşa că n-am nici măcar o linie de transport gratuită. Şi n-am bani să dau pe abonamente pe cele două trasee pe care trebuie să le fac zilnic. Măcar o linie gratuită şi tot ar însemna ceva pentru mine. Cât a fost cald, plecam pe jos la cimitir, la 5.00 dimineaţa, ca să nu mi se facă rău pe stradă", spune femeia.