Fără ziare în gară?!

Fără ziare în gară?!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu-i o informaţie de ultimă oră, nici măcar o reclamaţie. Constat ceea ce fiecare călător ajuns în gara din Galaţi observă: în această incintă nu se poate cumpăra nici măcar un ziar. Îmi amintesc că la începutul anilor ’90, în clădirea veche, erau vreo patru chioşcuri, care ofereau de la prima oră presă de tot felul, inclusiv centrală, încât te mirai cum puteau ajunge ziarele din Bucureşti, la ora şase dimineaţa, la Galaţi. Acum pentru a găsi unul trebuie să te duci la autogară, unde se află cel mai apropiat punct de vânzare a presei. Nu comentez nicicum ciudăţenia asta, văd şi eu ca tot omul că s-au împuţinat călătorii, iar cererea de presă, probabil, implicit a scăzut. Totuşi, o soluţie pentru a oferi şi acest serviciu cred că s-ar putea găsi. O gară nouă, frumoasă, dintr-un mare oraş european, să nu le poată permite beneficiarilor săi un minim acces la informaţia de presă - asta e tare greu de înţeles.

Citit 1882 ori Ultima modificare Joi, 11 Octombrie 2012 20:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.