Recunoaşteţi personajul: ochi încercănaţi, privire obosită, uşor iritat, pe care dacă îl întrebi ce-a făcut aseară îţi răspunde sec „Lecţii!”. Este prototipul părintelui care, la serviciu fiind, de la ora la care ştie că trebuie să fi ajuns copilul acasă de la şcoală începe tirul telefoanelor de control având pe buze întrebările: „Ai mâncat?”, „Te-ai apucat de lecţii?”, „La ce ai de scris?”, „Ce ore ai mâine?”, „Eşti sigur?! Nu ai şi la altceva?”. Este părintele implicat până peste cap în programa şcolară a copilului, care îl urmează pas cu pas, dornic de performanţe mai mari din partea elevului, dar conştient că uneori/adesea profesorii exagerează cu cantitatea de teme, de lecţii, de materie pe care sunt nevoiţi şcolarii să o parcurgă acasă. Poate că, în sinea lui, părintele este încă marcat dacă nu chiar traumatizat de gestul radical cu care, când era, la rându-i elev, mama sau tatăl lui îi rupeau foaia din caiet punându-l să scrie din nou mai frumos, mai citeţ, mai fără greşeli. Dar îşi doreşte de la copilul lui să înveţe, să se descurce, să ştie. Şi pentru asta ajunge să trăiască într-un univers închis al temelor şi lecţiilor şcolare.
E prea mult… dar degeaba
Despre cantitatea de teme primită de elevi, de pe o zi pe alta, sau pentru vacanţă, despre zecile de probleme, exerciţii, eseuri sau referate care duc la suprasolicitarea nervoasă şi intelectuală a copilului se vorbeşte în fiecare an. La fel cum se vorbeşte despre greutatea ghiozdanului sau a rucsacului pe care elevul este nevoit să-l care după el la ore, şi care cântăreşte mai mult decât ar fi normal. Lucrurile rămân neschimbate. Dar devine tot mai mult o certitudine faptul că, dacă adăugăm peste cele cinci sau şase ore petrecute la şcoală, orele în care îşi face temele am putea ajunge la concluzia că elevul munceşte mai mult decât un om matur, cu program de opt ore.
„Pe vremea mea…!”
Se întâmplă adesea ca părintele să se minuneze de nivelul ridicat al cunoştinţelor şi al lecţiilor care i se impun elevului prin programa şcolară şi să mărturisească sincer că aşa ceva a studiat nu în clasele primare, ca piciul lui, ci în gimnaziu sau chiar la liceu. Alţi părinţi spun, cât se poate de convinşi, că dacă nu urmezi pas cu pas manualul, alături de copil, şi îl ajuţi doar sporadic, rişti să nu te descurci nici tu în faţa unei probleme cu grad ridicat de dificultate sau cu schepsis. Alţi părinţi, superocupaţi, ajung în situaţia de a angaja un profesor nu pentru meditaţii în perspectiva vreunul examen sau aprofundării unei limbi străine, ci ca să le ajute copilul să înţeleagă materia predată pe repede înainte în clasă, să recupereze carenţele din anii trecuţi şi pentru ca temele să nu mai fie o problemă. Sunt şi părinţi care se arată iritaţi de faptul că în clasă profesorii ignoră cu desăvârşire manualul şi lucrează paralel din patru-cinci culegeri, pe care copiii trebuie să le poarte zilnic după ei, în geantă, pentru că nu se ştie din care carte îşi va dori cadrul didactic să lucreze. La extremă sunt părinţii la fel de epuizaţi ca şi copiii lor, care ajungă să facă teme până la miezul nopţii. Cum se întâmplă lucrurile în alte ţări, aflaţi din articolul următor!
Nemţii sunt de altă părere: Important este să înţeleagă, nu să scrie perfect!
Presa naţională şi internaţională a mediatizat recent declaraţia preşedintelui francez, Francois Hollande, care vrea să interzică temele de casa, ca măsură de reformare a sistemului de învăţământ. Şeful statului crede că nu este corect ca, în timp ce unii elevi sunt ajutaţi de părinţi cu tema de casa, alţii, care provin din familii dezavantajate, nu au parte de acest ajutor.
Interesant este însă sistemul german de învăţământ, care porneşte de la concepţia generală că elevii nu trebuie obligaţi să înveţe, ci totul vine încet, pe parcurs, şi după dorinţa/puterea copiilor. Jurnalul on-line www.romaningermania.ro , realizat de jurnalişti români din diaspora, a dedicat articole ample şi detaliate sistemului german de educaţie. Şi atrag atenţia asupra metodelor germane, care încurajează copilul să fie creativ, să aibă iniţiative. Şcoala nemţilor are meritul că învaţă copilul unde să caute informaţii, cum să facă legăturile şi conexiunile, nu “să tocească”. Şi, în plus, mai important este să se simtă copilul sigur pe el, să aibă încredere în forţele proprii, decât să facă perfect.
Fără teme în weekend şi vacanţe!
În Germania, cărţile şi caietele stau la şcoala, sunt aduse acasă doar cartea sau caietul la care au teme! Mai mult, în clasa I părinţii sunt atenţionaţi că temele pentru acasă nu trebuie să dureze mai mult de 20-30 de minute, iar pentru copiii neastâmpăraţi şi care nu au răbdare - maxim 10 minute. Ideea este ca micuţii să fie atraşi de şcoală şi astfel vor dori să scrie sau citească mai mult fără a fi obligaţi. În plus, “Nu conteaza daca temele sunt gata sau nu, contează ca fiecare să scrie ceva şi să înţeleagă despre ce e vorba. Nu contează dacă scriu frumos sau urât, important e să se poată citi cuvântul”, sunt de părere profesorii citaţi de romaningermania. În weekend copiii nemţi nu au teme! Nici în vacanţă, dar nu au timp „să uite”. „Aici, vacanţa de vară a copiilor abia depăşeşte o luna. În schimb, aceştia se pot bucura de două vacanţe a câte două săptămâni, programate primăvara şi toamna, de o vacanţă de Crăciun de zece zile. De asemenea, copiii au o altă săptămână liberă în martie, la care se adaugă zilele libere legale (anumite sărbători religioase), astfel încât ei se pot bucura de pauze de odihnă mult mai bine dozate decât în România”, scrie site-ul dedicat românilor din Germania. Poate se inspiră şi autorităţile noastre de la nemţi…
