Premergător marelui praznic al Botezului Domnului, în comunităţile ortodoxe preoţii merg pe la casele creştinilor cu Boboteaza. Marele praznic împărătesc se sărbătoreşte pe 6 ianuarie. În Ajun şi de Bobotează se sfinţesc toate apele şi întreaga natură.
Tradiţia „Bobotezei” vine din vechime şi se ştie că are ca punct de plecare botezul pe care L-a primit Mântuitorul nostru Iisus Hristos la vârsta de treizeci de ani, la apa Iordanului, în Ţara Sfântă. Fiul lui Dumnezeu a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
Dunărea - Iordanul românilor
Încă din vechime, strămoşii noştri, cu deosebire „cei din părţile Dunării de Jos, înainte de câte o luptă, coborau la Dunăre şi înghiţeau de trei ori apă din fluviu”, precizează Romulus Vulcănescu. Înaintaşii noştri se raportau la bătrânul fluviu Dunărea ca la „Iordanul românilor”. Exista credinţa că cei care beau apă din Dunăre porneau la luptă cu convingerea că le va aduce biruinţă în confruntarea pe care urma să o ducă cu duşmanul.
La poporul român, tradiţia Bobotezei constă în prezenţa în casă a preotului care cu crucea, rugăciunea şi agheasma îi sfinţeşte întâi de toate pe gospodarii caselor. Apoi sfinţesc casele şi întreaga gospodărie. Înainte de botezul cel mare al apelor, creştinele din părţile locului spălau toate lucrurile care necesitau acest proces de curăţire, pe ideea că la Bobotează - odată cu sfinţirea apelor - se sfinţeşte şi firea întregii creaţii. De asemenea, după Bobotează, timp de o săptămână, credincioasele nu mai spălau, pentru a păstra apele abia sfinţite curate, ca la început creaţiei. Accentul sărbătorii cade pe sfinţenie, fiindcă firea lucrurilor se sfinţeşte cu apă şi Duh.
Preotul „merge cu Iordănitul”
Botezul Domnului se mai numeşte Bobotează sau Iordan, Iordănit. În unele părţi, se zice că preotul „merge cu Iordănitul”. Numele de Iordan vine de la numele râului Iordan. De aici şi expresia „a merge cu Iordanul”, moment în care preotul merge din casă în casă, înainte de 6 ianuarie, pentru a sfinţi oamenii şi caselor lor. În comunităţile rurale, străbunele şi bunele noastre puneau în vasul de agheasmă prima apă scoasă din fântână, adică apă neîncepută
