Iată cum putem atrage turiştii! Brand nou pentru Galaţi - căprioara de pe Faleză

Iată cum putem atrage turiştii! Brand nou pentru Galaţi - căprioara de pe Faleză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 30 decembrie 2012, Daniel Brădeanu ne-a trimis un mesaj: „Am văzut azi, alergând pe faleză, o căprioară urmărită de o haită de câini comunitari. Am sunat la 112 şi i-am anunţat politicos, menţionând că nu este o urgenţă (!), să ia legătura cu cine ar putea rezolva problema. După ce mi-a cerut numele, pe care i l-am spus fără să ezit, dispecerul 112 mi-a făcut legătura la pompieri. Am rămas blocat când mi-au spus ca ei ştiu de problemă de câţiva ani şi fără prea mare tragere de inimă au zis că vor anunţa Protecţia Animalelor. E foarte interesant că se mediatizează (TV) salvarea pisicilor din copaci, dar nu şi apariţia într-un areal complet nepotrivit şi eventual relocarea unei căprioare”.

„Nu e tigru bengalez!”

Ziarul "Viaţa liberă" a mai semnalat acest lucru, în 2009, într-un articol semnat de Anca Melinte. Florin Patriche, preşedintele Asociaţiei Chinologice Galaţi, lector la Clubul Naţional de Dresaj, declara atunci: „Căprioara nu prezintă pericol pentru nimeni. Ea nu trebuie să ajungă după gratii, la Auschwitzul de la grădina zoologică. Să fie lăsată în libertate. Ştiu că data trecută, când s-au descoperit două căprioare în Grădina Botanică, una dintre ele a murit în timpul capturării şi transportului. Ar fi mai bine să fie lăsată acolo unde este, pe Faleză, pentru că nu face rău nimănui. E o căprioară, nu un tigru bengalez! În ţările civilizate, animalele nepericuloase sunt lăsate libere în parcuri”. La rândul său, Corina Grigore, preşedinta Asociaţiei „Ajutaţi-l pe Lăbuş”, afirma atunci: „Un singur lucru îmi doresc, ca ea să nu ajungă la grădina zoologică, să nu fie privată de libertate”.

Îşi derutează urmăritorii...

Un alt gălăţean, domnul Emil Popa, a consemnat pe blogul personal, http://valuriledunarii.blogspot.ro, în ianuarie 2012, o întâlnire cu căprioara de pe faleză: „După mai multe săptămâni în care n-am văzut căprioara de pe faleză, sâmbăta asta norocul mi-a surâs: când am avut această întâlnire de gradul III, bietul animal era hăituit de nu mai puţin de 5-6 câini comunitari, care încercau s-o prindă prin diverse tehnici de haită, redeşteptate în javrele care şi-au găsit adăpost pe faleză. Fără să ştie cu cine se pun, câinii nou veniţi încearcă şi ei, cum au încercat şi alţii înainte, să prindă căprioara, dar sfârşesc în acelaşi fel lamentabil, epuizaţi, cu limba "cravată" şi fără suflu. În anii de când convieţuieşte cu câinii comunitari, graţioasa căprioară a învăţat că bieţii cotei de pe faleză nu sunt lupi şi-şi bate joc de ei cu graţie şi inteligenţă, alergând ca vântul dintr-un loc în altul şi lăsând câinii să adulmece urme pe care le-a lăsat cu minute bune în urmă. Şi apoi salturile de doi-trei metri în diverse direcţii fac cercetarea urmei aproape imposibilă şi derutează constant urmăritorii”.

Una peste alta, căprioara de pe faleză există şi poate deveni un nou brand al Galaţiului…

Citit 3136 ori Ultima modificare Joi, 03 Ianuarie 2013 18:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.