Indicii care ne spun că suferim de anemie

Indicii care ne spun că suferim de anemie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi este destul de des întâlnită, anemia este o boală ce nu trebuie ignorată. Lăsată netratată, afecţiunea poate conduce la unele probleme destul de serioase de sănătate. Astfel de complicaţii pot fi prevenite cu uşurinţă, însă, prin identificarea şi tratarea la timp a bolii


Anemia este caracterizată prin scăderea numărului de globule roşii din sânge. Aceste celule au rolul de a transporta oxigenul în organism. În urma cantităţii insuficiente de oxigen care ajunge la celule, pot apărea stări de oboseală însoţite de somnolenţă, scăderea atenţiei şi a capacităţii de concentrare, paloarea pielii şi o stare generală alterată. În unele cazuri pot apărea şi dureri musculare (mialgii).

"Scăderea numărului de globule roşii este provocată, în majoritatea cazurilor, de o carenţă de fier, vitamina B12 şi acid folic, substanţe pe care le preluăm din alimentaţie. Alte cauze mai sunt pierderile de globule roşii, prin sângerări (hemoragii) interne sau externe. Vizate în primul rând aici sunt femeile aflate la menstruaţie", explică dr. Valentin Boldea, medic de familie şi directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Mai multe fructe şi legume

Chiar dacă medicii au descoperit că există în jur de 400 de forme de anemie, majoritatea cazurilor pot fi rezolvate prin schimbarea obiceiurilor alimentare. Surse bune de fier şi de vitamine sunt ficatul, carnea roşie, carnea de pasăre, ouăle, cerealele şi pâinea îmbogăţite cu fier, orezul, cartofii, morcovii, roşiile, fasolea uscată şi fructele uscate. "În unele cazuri, e nevoie şi de suplimente pe bază de fier sau de vitamine. Lăsată netratată, anemia poate evolua de la forme uşoare către cele severe, cu apariţia de complicaţii la nivelul organelor. Vorbim de aritmii cardiace, cu riscul de dezvoltarea a unor afecţiuni cardiace severe, şi de scăderea imunităţii organismului", adaugă dr. Boldea.

Citit 2316 ori Ultima modificare Luni, 14 Ianuarie 2013 13:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.