Prefectura Galaţi a închis 36 de cârciumi din judeţ din cauza viscolului
Foto: Blocaţi în cârciuma din sat, doi sinistraţi din Nicoreşti au apelat la bere pentru o vreme ca să mai economisească tăria, care e pe terminate

Prefectura Galaţi a închis 36 de cârciumi din judeţ din cauza viscolului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Află ce s-a mai întâmplat în Galaţi în ultimele şapte zile * Ce fotbalist care a jucat pentru Oţelul a fost văzut în sala de lectură de la V.A. Urechia * Revoltă la Cudalbi: oamenii sunt panicaţi că nu mai au unde să îşi ascută cuţitele pentru bătăile publice


Prefectura Galaţi: "36 de cârciumi din judeţ, închise din cauza viscolului"

Oficialii de la Prefectura Galaţi au decis, în urma unei şedinţe fulger, să închidă 36 de cârciumi din nordul judeţului din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului. "A trebuit să recurgem la această măsură extremă. Oamenii să nu intre în panică, este doar o chestiune temporară. Lucrăm cu toate utilajele pe care le avem în dotare pentru deblocarea drumurilor până la cârciumă. Săpăm poteci mici, cât să intre un om, urmând ca, în zilele următoare, să lărgim drumurile, să poată veni oamenii cu căruţa sau cu maşinile. Până sâmbătă la prânz sperăm să deblocăm măcar o treime dintre cârciumi. Până atunci, oamenii să se adune în bătături, unde să ne aştepte, că venim cu ajutoare. Am vorbit la Bucureşti cu domnu Ponta să ne ajute cu câteva baxuri de votcă Săniuţa de la rezerva de stat. E o situaţie extremă care necesită măsuri extreme", a declarat prefectul Emanoil Bocăneanu. Mai multe organizaţii umanitare internaţionale au anunţat că vor deschide în trei locuri din judeţ cârciumi mobile de prim ajutor. "Aici se vor distribui şnapsuri de câte 30 de mililitri de votcă. În cazurile grave, dacă omul dovedeşte că suferă de insuficienţă alcoolică, vom distribui şi câte o duşcă de 50 de mililitri", se arată pe site-ul Organizaţiei Alcoolul Fără Frontiere.

Papagalul Coco, cel mai bun funcţionar din Primărie, a murit în condiţii neelucidate

Doliu în Primăria Galaţi, după ce papagalul Coco, achiziţionat încă din mandatul lui Durbacă, a decedat, săptămâna aceasta, în condiţii stranii. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, papagalul ar fi murit de singurătate în urma mutării lui la subsol imediat după ce Primăria a fost preluată de Marius Stan. "De fiecare dată când un contribuabil plătea la ghişeu cu lei, papagalul îşi striga numele. Gălăţenii credeau că papagalul cere coco, adică dolari şi se putea înţelege că la Primăria Galaţi se cere şpagă. Ceea ce, ştim cu toţii, este o minciună neadevărată. De aceea a fost mutat la subsol, unde, din câte se pare, a murit de singurătate", se arată în comunicatul de presă. Gurile rele susţin, totuşi, că papagalul ar fi fost otrăvit de funcţionarii de la ghişeele primăriei pentru că ajunsese să relaţioneze prea mult cu contribuabilii. "Contribuabilii erau îndrumaţi mai mult de papagalul Coco la ghişee. El ştia tot, ce taxe trebuie să plătească fiecare, de ce acte era nevoie pentru dosare etc. Era, practic, cel mai bun funcţionar. Cred că funcţionarii s-au temut să nu fie daţi afară", ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, o sursă din Primărie.

Incredibil! Fost fotbalist al Oţelului, văzut la Biblioteca V.A. Urechia

Fostul jucător al Oţelului şi al Stelei, Răzvan Ochiroşii, a fost văzut, în preajma sărbătorilor de iarnă, în sala de lectură a Bibliotecii V.A. Urechia din Galaţi. Ascuns în spatele unor cărţi precum "Ulise", de James Joyce, "Demonii", de Feodor Dostoievski, sau "Castelul" de Franz Kafka, fotbalistul completa sudoku şi juca "Angry Birds" pe telefonul mobil. Surse din bibliotecă afirmă că fotbalistul a fost mai multe zile la rând în sala de lectură, însă nimeni nu a putut explica motivele pentru care a ales acel loc. Câţiva foşti coechipieri au afirmat, însă, într-un cadru privat, că Ochiroşii era căutat de mai multe persoane pentru nişte datorii, astfel că a ales cea mai bună ascunzătoare pe perioada şederii la Galaţi.

Panică la Cudalbi! Ţăranii nu mai au unde să îşi ascută cuţitele şi topoarele

Tocilăria din comuna Cudalbi şi-a închis porţile, după ce tocilarul Gicu Bărdiţă a fost internat la Spitalul Judeţean pentru epuizare fizică. Potrivit surselor din administraţia locală Cudalbi, Gigu Bărdiţă muncea câte 22 de ore pe zi, fiind solicitat la orice oră de către cetăţenii din comună. "A cedat şi omul. Păi muncea non-stop, că la noi, la Cudalbi, trebuie să ai mereu toporul şi cuţitul ascuţite, că nu se ştie niciodată când se apucă vreunul să dea de băut la cârciuma din sat", a spus secretarul Primăriei. Partea proastă este că localitatea stă acum pe un butoi cu pulbere, oamenii fiind nevoiţi să folosească bâtele sau furcile în conflictele lor spontane. "Furca nu este deloc eficientă. Doar înţeapă. Cu cuţitul alta e treaba. Când îl tai pe unul simte, tată! Iar bâta, să mă ierte Dumnezeu, cum să le-o luăm copiilor? Trebuie să se joace şi ei, sărmanii", spune Gigel Inox.

Direcţia Finanţelor Publice Galaţi, bănuită că a organizat un concurs de angajare pe bune

Federaţia Rubedeniilor şi a Cumetrilor din Finanţe (FRCF) acuză conducerea gălăţeană de la Finanţe că a angajat un inspector fiscal în urma unui concurs netrucat. "Am verificat în amănunt dosarul inspectorului celui nou şi am realizat cu stupoare că nu e nici măcar rudă prin alianţă cu vreunul dintre angajaţi. Mai mult, oamenii susţin că nu au băut nici măcar o bere împreună cu el vreodată. Incredibil, nimeni nu îl cunoaşte. Singura explicaţie e că acea mascaradă de concurs care s-a ţinut a fost pe bune, iar omul a intrat pe valoare. Este strigător la cer, aşa ceva nu ştiu dacă s-a mai întâmplat vreodată. Vom verifica în arhivele noastre, s-ar putea să asistăm la o premieră", susţine tanti Florica, şefa FRCF. Federaţia şi-a mai îndulcit declaraţiile abia după ce a primit asigurări din partea şefilor de la Finanţe că angajatul cel nou va face treaba tuturor funcţionarilor şi nici nu va fi primit la masa stimulentelor.

Angajaţii TVG îşi vor stabili singuri salariile, cu condiţia să le plătească la timp

Senzaţional! Nemaîntâlnit! Florin Pâslaru a decis să liberalizeze salariile la TV Galaţi. Practic, angajaţii televiziunii îşi vor stabili singuri cuantumul salariilor pe cartea de muncă. "Am luat această decizie după ce mai mulţi salariaţi s-au plâns că au lefurile foarte mici. Uite, să stabilească fiecare ce salariu ar trebui să aibă. Cu o singură condiţie, însă. Să mi le plătească până pe data de 15 ale lunii. Nu accept nicio zi întârziere. În caz contrar îmi rezerv dreptul de a-i acţiona în instanţă şi de a-i da afară", a declarat Florin Pâslaru.

Citit 1971 ori Ultima modificare Vineri, 25 Ianuarie 2013 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.