Sfatul medicului: mersul pe jos ne scapă de griji

Sfatul medicului: mersul pe jos ne scapă de griji
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Medicii geriatri şi reumatologi gălăţeni susţin decizia Primăriei Galaţi de a le retrage pensionarilor dreptul de a circula cu autobuzele gratuit, după bunul plac. Specialiştii se bazează pe faptul că pensionarii vor face mai multă mişcare, nemaiavând abonamente de Transurb, şi astfel vor fi mai sănătoşi. Medicii de la Morgă sunt împotriva deciziei Primăriei, deoarece consideră că au deja destul de mult de muncă şi nu pot face faţă unei avalanşe de noi pacienţi.

Ultimul drum


Din cauză că pensionarii gălăţeni nu mai au, începând de astăzi, abonamente gratuite pe Transurb, instituţia a decis să renunţe la jumătate din flota de autobuze. Genica Totolici, şefa instituţiei, a declarat cele mai multe dintre mijloacele de transport circulau fără pasageri, astfel că s-a decis ca maşinile să fie vândute, iar banii obţinuţi să fie viraţi spre Cantina de Ajutor Social, în cazul în care aceasta va fi condusă de Picu Roman.

Mâncând pământul


Mai multe asociaţii de pensionari gălăţeni vor să trimită Primăriei o petiţie comună prin care să îşi ceară înapoi dreptul de liberă circulaţie gratuită, cu autobuzele. Nu de alta, dar drumurile aproape zilnice pe care le fac cei mai mulţi până la cimitirele unde îngrijesc mormintele rudelor dispărute nu pot fi făcute doar cu biletele pe care le au la dispoziţie. Pensionarilor le este, însă, teamă de faptul că li se va răspunde că nu orice drum de pe lumea asta e cu dus şi întors, aşa că încă mai lucrează la formularea textului petiţiei către Primărie, ca să fie siguri că atunci când se duc pe jos până la Primărie, se vor putea aştepta la ceva bun şi pentru ei.

Capăt de linie


Important!

Toate materialele incluse în această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare. Informaţiile prezentate în această pagină pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse în această pagină sunt proprietatea cotidianului „Viaţa liberă”. Toate drepturile rezervate „Viaţa liberă”.


 

Citit 1823 ori Ultima modificare Vineri, 01 Martie 2013 22:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.