După modificarea valorii punctului de pensie, creşte valoarea contribuţiei plătite din mână

După modificarea valorii punctului de pensie, creşte valoarea contribuţiei plătite din mână
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ana Denis Aramă directoarea Casei Judeţene de Pensii (CJP) din Galaţi ne-a informat că Legea 6 pe 2013 aduce câteva modificări privitoare la valoarea contribuţiei pentru nivelul minim asigurat (asigurarea plătită din mână de cei care nu lucrează nicăieri, dar vor să primească pensie) care va creşte de la 232 de lei la 244 de lei. Aceasta a atras însă atenţia că pentru anul 2013 cotele de contribuţie pentru asigurări sociale atât în ceea ce priveşte angajatorul cât şi salariatul vor rămâne aceleaşi (31,3 la sută pentru condiţii normale de muncă, 36,3 la sută pentru condiţii deosebite de muncă şi 41,3 la sută pentru condiţii speciale de muncă, din care salariatul plăteşte 10,5 la sută, iar diferenţa este achitată de angajator). 

Cum creşterea valorii punctului de pensie a dus la majorarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale, Ana Denis Aramă a declarat că a crescut şi cuantumul ajutorului de deces (prevăzut de Legea 263/2010) de la 2.217 la 2.223 în cazul morţii asiguratului sau pensionarului.

„Un alt efect este creşterea indemnizaţiei pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate care este în cuantum de 80 la sută din valoarea punctului de pensie. Ca urmare, indemnizaţia va ajunge 610 lei de la 586 de lei, cât a fost până la 1 ianuarie 2013”, a mai explicat directoarea de la CJP Galaţi.

Citit 2888 ori Ultima modificare Vineri, 01 Martie 2013 18:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.