Un copil moare în fiecare săptămână din cauza focului

Un copil moare în fiecare săptămână din cauza focului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste o mie de copii din judeţul Galaţi au participat, în ultimele luni, la o campanie de prevenire a incendiilor, derulată la nivel naţional de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Sub titlul "FOC! Flăcările Omoară Copii", campania are drept ţintă informarea copiilor aflaţi în grija Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), însă ISU Galaţi a extins prezentările şi la nivelul şcolilor şi grădiniţelor din judeţ. "Am iniţiat campania ca urmare a unor statistici îngrijorătoare. S-a constatat, din păcate, că în fiecare săptămână, în România moare câte un copil din cauza incendiilor. Din acest punct de vedere suntem pe unul dintre primele locuri în Europa", a declarat maior Anca Popa, de la Inspecţia de Prevenire din cadrul ISU Galaţi.

Campania presupune deplasarea în mai multe puncte din judeţ şi prezentarea riscurilor de incendii, precum şi a metodelor celor mai eficiente de a supravieţui unor astfel de evenimente. "Prezentările sunt interactive, copiii vizionează o serie de filmuleţe în care se arată ce se întâmplă şi ce trebuie făcut în astfel de situaţii. Apoi urmează discuţii pe marginea celor vizionate", a mai spus maior Anca Popa.

"Aceste acţiuni sunt importante pentru că pun accentul pe prevenire. Pe noi ne-a interesat foarte mult să ia parte la prezentări copiii din mediul familial, în special cei care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi care ajung de multe ori în situaţia de a face faţă unor incendii", a explicat Carmen Mironov, coordonator al activităţilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă din cadrul DGASPC.

Citit 2390 ori Ultima modificare Luni, 11 Martie 2013 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.