Biserica din cătunul Odaia Manolache, comuna Vânători, judeţul Galaţi, veşniceşte smerită de 230 de ani pe dealul cimitirului din amintita aşezare. Are hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” şi a fost zidită în 1783, după cum ne spune părintele Sorin Călieanu, parohul din ultimii 16 ani.
Statut de catedrală
La 1891, Moise N. Pacu, în Cartea Judeţului Covurlui, ne relatează că acest edificiu avea statut de „catedrală” şi drept patron pe Sfântul Gheorghe, la fel ca şi astăzi. Pe atunci, "catedrala" - ce seamănă mai degrabă cu o "odăiţă" pe picior mare - deservea alte trei mici cătune: Vânători, Fântânele şi Cişmele.
Localitatea care îşi trage numele de la odaia unui cioban, pe nume Manolachi, era la sfârşitul veacului al XIX-lea una dintre cele şapte mici aşezări ce alcătuiau comuna Tuluceşti, comună unde exista Catedrala "Sfinţii Voievozi". La sfârşitul veacului al XIX-lea, potrivit relatării aceluiaşi Moise N. Pacu, cele două „catedrale” erau singurele biserici din zonă care ofereau asistenţă religioasă pentru creştinii din cele şapte sate ce alcătuiau comuna Tuluceşti.
Icoane în stil neobizantin
Edificiul este o frescă a stilului basilical; are plan dreptunghiular simplu, gen navă, cu un altar semicircular spre exterior, biserica fiind sfinţită la 1783. Nu are turle şi pare mai degrabă o casă în stil tradiţional. La interior are o boltă ascunsă ce trimite la cupola Pantocratorului, iar la restaurarea din 2012, bolta (inclusiv cea ascunsă) a fost îmbrăcată în scândură. Catapeteasmă bisericuţei este din lemn şi este înzestrată cu icoane care exprimă stilul neobizantin al unui artist necunoscut şi care a avut drept izvod iconografia slavă. De altfel, inscripţiile de pe icoane sunt tot slave, cum se practica la sfârşitul veacului al XVIII-lea. Între odoarele vechi se află un epitaf pictat, pe alocuri rupt, care necesită o neîntârziată restaurare şi care cu siguranţă va fi una dintre piesele viitorului Muzeu al Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos. Icoanele, unele vechi, altele noi, acoperă pereţii albi ai micului edificiu care de 230 de ani adună lacrimile şi bucuriile celor din amintita aşezare gălăţeană. Sunt şi icoane făcute la 1900, purtând semnătura lui N. Furtună, dar şi unele mai noi...
Două restaurări în 230 de ani
„Din puţinele însemnări, reiese că înaintaşii noştri care au ridicat această biserică de cimitir au lucrat temeinic, tratând terenul cu păcură pentru a opri infiltrarea apei şi alunecările de pământ”, ne spune părintele Sorin Călieanu. Deşi bisericuţa numără 230 de ani, ea nu a trecut niciodată printr-o restuarare majoră, cu excepţia celei din 1955, când acoperişul din şindrilă a fost înlocuit cu tablă. Restaurarea din 2012 a avut însă darul să salveze această bijuterie arhitecturală din Odaia lui Manolachi.
Cu bucurie, părintele Sorin Călieanu ne spune că restaurarea a fost susţinută din plin de doamna Sicuţa Murgu, primar al comunei Vânători, şi de aleşii de aici, care au alocat pentru restaurare 120.000 de lei. „Cu aceşti bani şi cu ce s-a mai adunat de la creştini, anul trecut, am putut achiziţiona unele materiale şi am efectual lucrările propriu-zise: ca să stopăm alunecarea dealului pe care este aşezată biserica, am realizarea subzidirea şi am pus pentru consolidare o pernă de balast şi beton, de patru metri, sub pământ”, spune părintele Sorin. De jur împrejurul bisericuţei a fost plantat un gard din piatră de râu, care dă locului un plus de autenticitate. Parţial a fost înlocuită şi lemnăria, au mai rămas însă de restaurat Sfântul Altar, de schimbat stranele, plus de restaurat icoanele...
În paralel, părintele Sorin Călieanu a ridicat un mic aşezământ pentru pomenirile celor trecuţi la Domnul. Noul aşezământ este încă în lucru şi cea mai importantă lucrare este cea legată de instalarea centralei, de pus gresia şi faianţa şi de prelungit Liturghia de la Altar la inimile creştinilor.
Foto: Vasile Caburgan
