Profesorii gălăţeni încep protestele

Profesorii gălăţeni încep protestele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Federaţia Educaţiei Naţionale a decis luni să se retragă de la discuţiile pe proiectul de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. FEN a luat această decizie ca urmare a refuzului reprezentanţilor Guvernului de a elimina din textul proiectului de ordonanţă articolele care fac referire la salariul de merit, la premiile ce pot fi primite în cursul anului, la indemnizaţiile de conducere.

„Executivul condus de premierul Boc a reuşit ceea ce nu a făcut nici un Guvern de până acum. Nu numai că nu a pus în aplicare legea de majorare a salariilor votată în parlament şi promulgată de preşedinte, dar plusează încercând să diminueze veniturile salariaţilor din învăţământ prin anularea unor drepturi legiferate.

În perioada imediat următoare, birourile executive ale celor patru federaţii reprezentative din învăţământ vor decide măsurile de protest faţă de neaplicarea legii privind majorările salariale şi faţă de politica de diminuare a salariilor angajaţilor din educaţie, acţiuni care pot merge până la greva generală şi blocarea examenelor naţionale”, a declarat Constantin Ciosu (foto), secretar general FEN.

În urma discuţiilor de la începutul săptămânii, Ministerul Muncii a condiţionat eliminarea reducerilor de personal din şcoli şi universităţi de renunţarea la pretenţiile pe care dascălii le au cu privire la salariul de merit, fondul de premiere şi sporul de antenă.

Întrucât propunerea guvernului ar diminua veniturile salariale de care se bucură în prezent cadrele didactice, sindicaliştii au ameninţat că vor recurge la greva generală. În acelaşi timp,  sindicaliştii afirmă că Guvernul se pregăteşte să disponibilizeze  20 la sută dintre bugetari.

Deşi iniţial se hotărâse ca miercuri, 18 martie, să aibă loc  o grevă de 15 minute, cadrele didactice s-au răzgândit, dar au anunţat că vor începe protestele de luni, 23 martie, cu pichetarea Prefecturii, alături de toţi bugetarii afiliaţi la Cartel Alfa.

Citit 948 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.