Doar 10 candidaţi pentru 50 de posturi de medici la Galaţi

Doar 10 candidaţi pentru 50 de posturi de medici la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Sănătăţii a scos la concurs, în judeţul Galaţi, 50 de posturi pentru medici rezidenţi, potrivit directorului Direcţiei pentru Sănătate Publică Galaţi, dr. Costinela Georgescu.

De fapt, concursul urmează să fie organizat, la Galaţi, pentru 49 de posturi de medic specialist şi pentru un post de medic generalist. Până acum, s-au înscris, însă, la concurs doar 10 candidaţi: doi pentru medicină anatomo-patologică, doi pentru psihiatrie şi câte unul pentru dermato-venerologie, neurologie pediatrică, ortopedie, pediatrie, medicină generală UPU şi medicină de familie.

Din păcate, până în acest moment niciun medic rezident nu şi-a exprimat intenţia de a deveni, la Galaţi, specialist neonatolog, chirurg plastician, epidemiolog sau neurochirug.

„Au fost scoase la concurs posturi la specialităţile unde există deficit de medici, ne-a explicat preşedintele Colegiului Medicilor, prof. univ dr. Dumitru Cristea. De fapt, facultăţile româneşti de medicină pregătesc medici, dar o parte dintre ei pleacă în străinătate, o parte lucrează pentru companiile farmaceutice care plătesc foarte bine, iar o parte nu şi-au încheiat încă rezidenţiatul”. 

Potrivit preşedintele Colegiului Medicilor, cea mai eficientă soluţie pentru rezolvarea deficitului de medici ar fi majorarea substanţială a salariilor acestora, ceea ce, din păcate, în contextul actualei crize economice, nu e cu putinţă. O altă soluţie prezentată de prof. univ. dr. Dumitru Cristea este reducerea perioadei de rezidenţiat a medicilor, în cazul anumitor specializări medicale.

În acest an, Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos organizează, pentru prima dată, examen de rezidenţiat.

Citit 985 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.