În cadrul campaniei „Ajută un copil să crească sănătos”, membrii şi voluntarii Asociaţiei Suport Medical Activ, cu sprijinul Spitalului Militar, al IPJ şi al ISJ, s-au deplasat, la finele săptămânii trecute, la Şcoala Gimnazială „Elena Negri”, din comuna gălăţeană Costache Negri. Furtuna din seara precedentă lăsase şcoala fără curent electric. Inconvenientul a fost, însă, imediat remediat de primarul şi viceprimarul comunei, domnii Ştefan şi, respectiv, Han, care i-au mobilizat pe localnici şi au adus, cu ajutorul unor prelungitoare, curent electric de la o clădire din apropiere. „A fost prima dată când autorităţile locale s-au implicat în susţinerea acţiunii noastre”, declară medicul Marcela Dragomir, coordonatoarea campaniei. Cu o întârziere de aproape o oră, activitatea a demarat, bucurându-se, ca şi în alte dăţi, de o apreciere deosebită: „Copiii s-au dovedit a fi foarte interesaţi de subiecte, punând multe întrebări lectorilor. Toţi participanţii au primit, la final, câte un cadou: elevii au primit produse de igienă personală (săpun, periuţe şi pastă de dinţi), rechizite şi dulciuri, şcoala a primit 265 de cărţi pentru bibliotecă, iar membrii şi voluntarii ASMA au primit din partea Primăriei Costache Negri o invitaţie la Casa Memorială a marelui cărturar paşoptist. Nici unul dintre noi nu vizitase vreodată edificiul cultural de la Mânjina, ceea ce ne-a umplut de emoţie. Iar aceste emoţii au fost amplificate la maxim când o fetiţă cu obrajii asemenea cireşelor de mai ne-a spus: "A fost prima zi frumoasă, după atâtea mohorâte!... Mama se va bucura mult că nu va trebui să-mi mai cumpere rechizite pentru anul viitor. Ne-aţi adus multă fericire. Să mai veniţi!... ". Şi în ochii ei, ca şi în ai noştri, sclipeau lacrimi de soare! Astfel, o zi ce se anunţa cenuşie s-a dovedit a fi una deosebită. Mulţumim Primăriei şi localnicilor din Costache Negri, care au devenit pentru câteva ore voluntari ai ASMA, demonstrând că, dacă ne implicăm cu toţii, rezultatul scontat este maxim”, conchide medicul Marcela Dragomir.
Campania „Ajută un copil să crească sănătos”: Lecţie de solidaritate în comuna gălăţeană Costache Negri Scris de Angela Ribinciuc
Angela Ribinciuc
Articole recente - Angela Ribinciuc
Ocolul ziarului în 30 de ani | Angela Ribinciuc - 21 din 30 Inovativ şi răzvrătit/ Gabriel Mihăilă, expert în... poezie „Universul imaginaţiei” în pictură şi pictografie: Aurel Manole ne dezvăluie Planeta Zeta Cum ne motivează familia Nicu Patoi şi Platonic, la Galaţi
Mai multe din această categorie: