Sărbătoare la Biserica Greacă, de Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Sărbătoare la Biserica Greacă, de Schimbarea la Faţă a Mântuitorului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este una din marile sărbători împărăteşti de peste an. Are legătură cu viaţa pământească şi cea viitoare a Fiului lui Dumnezeu - Cuvântul. Schimbarea la Faţă se cinsteşte de prin veacul al IV-lea, din vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi are temei biblic. „Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, departe, pe ei singuri. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul”, relatează Sfântul Evanghelist Marcu (9,3). Momentul transfigurării (teofaniei) Mântuitorului este întărit şi de ceilalţi doi sinoptici, Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca. Teofania s-a produs pe Muntele Tabor din Galileea Neamurilor. Pe Tabor, an de an, se adună pelerini din cele patru zări ale lumii, pentru a se ruga la Altarul Schimbării la Faţă, o veche biserică ridicată de călugări români. În sens duhovnicesc, urcarea Taborului semnifică urcuşul duhovnicesc la care suntem toţi chemaţi. Schimbarea la Faţă prefigurează Învierea, dar şi cea de-a Doua venire cu slavă a Mântuitorului.

Biserica "Schimbarea la Faţă" (Greacă) din municipiul Galaţi este astăzi în sărbătoarea de hram. Părintele paroh Constantin Stoica ne invită să fim alături de Comunitatea Elenă şi de Mântuitorul, în zi de împărătească sărbătoare. În jurul prânzului aici va ajunge şi Icoana Maicii Domnului de la Adam. Biserica este pe strada Domnească, vizavi de Muzeul de Istorie.

Citit 2163 ori Ultima modificare Luni, 05 August 2013 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.