Reciclarea de Galaţi: "Recuperatorii" împrăştie gunoiul, Ecosal îl strânge
Foto: Foto: Anca Melinte

Reciclarea de Galaţi: "Recuperatorii" împrăştie gunoiul, Ecosal îl strânge
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O mârţoagă înhămată la o căruţă în care tronează un munte de PET-uri, aşteptând lângă pubelele în care scormonesc de zor "recuperatorii" de etnie rromă, reprezintă o imagine obişnuită pentru locatarii care duc gunoiul la punctul gospodăresc de pe strada Victor Vâlcovici. Numai că, ieri dimineaţă, acţiunea de "recuperare", adică de răvăşire şi împrăştiere a deşeurilor, se petrecea în prezenţa angajatului Ecosal. Pe scurt, în vreme ce o femeie şi un bărbat, urcaţi, fiecare în câte un tomberon, scormoneau şi aruncau PET-urile, dar şi alte gunoaie pe jos, omul de la Ecosal se chinuia să adune mizeria şi să o pună la loc în altă pubelă. Recunosc, de teama unor PET-uri pe care mi le-ar fi putut trânti în cap, am evitat să mai pun sacoşa cu resturi menajere în tomberon - sau în braţele unuia dintre cei doi "recuperatori", şi am lăsat-o jos, pe celelalte gunoaie împrăştiate, cerându-mi scuze faţă de salariatul Ecosal, care s-a uitat urât la mine. Consider că am fost, însă, în legitimă apărare faţă de scormonitorii de gunoaie. Dacă asta înseamnă în Galaţi reciclare, o să crape Europa. De uimire!

   

Citit 1665 ori Ultima modificare Vineri, 27 Septembrie 2013 00:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.