Mesaj cu ocazia săptămânii Europeane a Urologiei: "Mergi la medic încă de la primele simptome"

Mesaj cu ocazia săptămânii Europeane a Urologiei: "Mergi la medic încă de la primele simptome"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cel mai adesea, adenomul de prostată apare la 55-60 de ani, dar manifestările specifice se pot instala mult mai devreme, în jurul vârstei de 30 de ani, avertizează specialiştii cu ocazia Săptămânii Europene a Urologiei.

„Simptomele de tract urinar inferior, cauzate în mare măsură de adenomul de prostată, au o prevalenţă de 14 la sută la bărbaţii cu vârsta de 30 de ani şi de 40 la sută la bărbaţii care trec de vârsta de 50 de ani, la nivel european“, potrivit profesorului doctor Ian Banks, preşedinte al European Men’s Health Forum, partener al Iniţiativei pentru Sănătatea Bărbatului. Aşadar, orice manifestare ieşită din comun la nivel urologic ar trebui să-i trimită pe bărbaţi la medic, indiferent de vârstă, atrag atenţia specialiştii. „Adenomul de prostată are repercusiuni majore asupra calităţii vieţii bărbatului, fiind o boală evolutivă, care în timp duce la complicaţii. De aceea, tratamentul medical trebuie să fie început cât mai precoce şi administrat timp îndelungat“, subliniază academicianul Ionel Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie.

Citit 1036 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Octombrie 2013 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.