"Nu sunt negativistă de felul meu, ba sunt chiar optimistă, sper întotdeauna în mai bine. Însă o călătorie cu trenul de la Galaţi până la Bucureşti (în urmă cu două săptămâni - n.r.) mi-a alungat orice stare de bine. Mirosul persistent de amoniac pe tot parcursul drumului (provenind de la grupul sanitar), dar şi spaţiul îngust dintre scaune, care îţi ridica necontenit întrebarea cum să faci să nu-l atingi pe cel din faţa ta, m-a trimis într-o altă epocă şi mi-a lăsat impresia de sărăcie şi de incompetenţă. Bineînţeles, şi drumul la întoarcere a fost în aceleaşi condiţii, în acelaşi vagon 1C, călătorii fiind îngrămădiţi la primul nivel al trenului, în timp ce la primul etaj erau toate locurile libere. Din nefericire pentru călători, mirosul de la toaletă persista nu doar la primul nivel al trenului, ci şi la al doilea."
Gălăţenii ne scriu: Călătorie cu trenul, la grămadă şi în miros de urină Scris de Hmelniţchi Aurelia, pensionară
Mai multe din această categorie:
