REVOLTĂTOR/ Galaţiul nu mai are bani pentru bolnavii de HIV - SIDA

REVOLTĂTOR/ Galaţiul nu mai are bani pentru bolnavii de HIV - SIDA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sute de pacienţi gălăţeni sunt lăsaţi în momentul de faţă la cheremul unei boli cumplite * Autorităţile şi medicii ridică din umeri, nimeni neputând spune când situaţia va reveni la normal


Aproximativ 250 de pacienţi gălăţeni infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) suferă în prezent din cauza lipsei tratamentului antiretroviral necesar. Pentru că banii primiţi de la Ministerul Sănătăţii sunt insuficienţi, medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi nu le mai pot asigura grila completă de tratament.

Prea puţini bani

Deoarece la început de an autorităţile de la Bucureşti nu stabiliseră încă bugetul pe 2014, suma disponibilă pe luna ianuarie pentru tratamentul celor 250 de pacienţi s-a calculat prin împărţirea la 12 a bugetului disponibil pentru anul 2013. Au revenit astfel 564.000 de lei pentru cumpărarea medicamentelor necesare prin Programul Naţional de Tratament. Doar că, după votarea bugetului, suma pentru întreg trimestrul I al anului 2014 a fost de 755.000 de lei. Au rămas astfel pentru tratamentul pe luna februarie doar 119.000 de lei, bani care nu ajung nici pentru o săptămână. "Bugetul alocat nu este în concordanţă cu situaţia reală din teritoriu şi cu numărul de pacienţi care au nevoie de tratament. Dacă în prezent schemele terapeutice sunt incomplete, de săptămâna viitoare preconizez că vom rămâne fără niciun medicament", spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Miruna Drăgănescu.

Posibile soluţii

Singura rezolvare a acestui impas ar fi corecţia bugetară. Ministerul Sănătăţii ar trebui să ia din banii destinaţi pentru trimestrele III şi IV ale Programului Naţional de Tratament şi să-i redirijeze către primele două trimestre. La ora redactării articolului de faţă, nu exista niciun punct de vedere oficial pe această temă.

Faţă de anul trecut, bugetul alocat pentru tratamentul bolnavilor gălăţeni cu HIV - SIDA în 2014 este mai mic cu 3.748.000 de lei. Potrivit Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV - SIDA (UNOPA), problema pleacă de la Ministerul Finanţelor şi de la modul cum a fost alocat bugetul programelor naţionale de sănătate gestionate de Ministerul Sănătăţii. "Pentru primul trimestru, practic nu a fost alocat buget pentru aceste programe, ceea ce s-a alocat acoperind doar plata creditelor de angajament din trimestrul IV al anului 2014. Există fonduri bugetate în trimestrele celelalte ale anului 2014, care ar acoperi cam cinci luni de tratament pentru pacienţi la un necesar real", se arată într-un comunicat de presă al UNOPA.

"Semnalul acesta de alarmă este foarte util, pentru ca situaţia să se rezolve cât mai curând. Cred că singura soluţie ar fi transferul banilor din trimestrele III şi IV către primele două trimestre ale anului", a declarat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Ce riscă pacienţii

Potrivit site-ul de referinţă www.aidsinfonet.org, întreruperea tratamentului cu medicamente antiretrovirale duce la înmulţirea rapidă a virusului în organism. În unele cazuri, pot apărea simptome asemănătoare cu momentul în care infecţia cu HIV este la debut. "În momentul în care tratamentul este reluat, pacienţii pot resimţi mai multe efecte adverse. Principalul pericol îl constituie însă faptul că virusul poate dezvolta rezistenţă la tratament, caz în care noua terapie este şi mai scumpă, şi mai greu de suportat de către bolnav", specifică site-ul citat.

Pentru că pacienţii cu HIV - SIDA nu pot fi vindecaţi în totalitate, tratamentul antiretroviral este unul care se extinde pe durata întregii vieţi. O situaţie asemănătoare cu cea de faţă a mai avut loc la Galaţi în anul 2000.

Citit 1145 ori Ultima modificare Luni, 17 Februarie 2014 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.