Primăria Galaţi a scos ieri la concurs funcţia de manager al Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”. Concursul va avea loc pe 28 martie 2014. Dosarele se pot depune până pe data de 21 martie 2014 la secretariatul spitalului, taxa de participare la concurs fiind de o sută de lei. Sunt aşteptaţi absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă, absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii, ori absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ. Ei trebuie să aibă cel puţin doi ani vechime, să nu fi fost condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală şi să nu aibă vârsta de pensionare.
Post scos la concurs/ Se caută manager pentru Spitalul de Psihiatrie Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Modificări importante ale programului de transport Drona de la Galați şi spărgătorii de fake news Programul „Galați StreetFest 2026”: Trei seri de spectacol, acrobație și artă stradală De pe scena Dramaticului gălățean, trei actori fac pasul spre marele ecran Larvele de ţânțari, atacate din elicopter
Mai multe din această categorie:

