Postul Paştelui, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ţinute după regulile Bisericii Ortodoxe. Se mai numeşte, în popor, Postul Mare, şi chiar dacă accentele austere tradiţionale ale acestei perioade de postire au mai fost estompate de inovaţiile vremurilor moderne, Postul Paştelui rămâne un moment de referinţă pentru orice creştin..
Originile apostolice ale postului
În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca fiind de origine apostolică. În primele trei secole de după Hristos, durata şi felul postirii nu erau însă la fel peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus postul dura 40 de zile.
De la sfârşitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (postul prepascal), care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat postul de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi.
De ce 40 de zile de post
Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară: potopul, care trebuia să spele Pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice.
În vechime postul era mult mai aspru decât în prezent. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până spre seară. Exceptate de ajunare erau doar zilele de sâmbătă şi duminică.
Cum se posteşte după regulile Bisericii
În primul rând, trebuie spus că postirea nu este, aşa cum s-a tot acreditat în societatea modernă, un fel de cură de slăbire. În fapt, abţinerea de la consumul unor alimente este doar o parte a unui ritual complex, cu implicaţii mai degrabă sufleteşti decât materiale.
Oricum, restricţiile alimentare sunt drastice într-un post „ca la carte”. În primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.
Miercuri se ajunează până seara, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie).
La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).
Interzis la petreceri
Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp. „Postul de alimente este însă fără efect dacă nu este însoţit de milostenie, bunătate, iubire, răbdare şi respect”, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Stoica.
