* Ansamblul "Cununiţa satului" din Lieşti numără doar opt ani, dar a adunat sute de premii şi sute de spectacole în care membrii săi au fost vedete
I-am văzut dansând şi cântând de mai multe ori pe cei de la „Cununiţa satului”. De fiecare dată, mi s-au lipit de suflet şi de retină, pentru că, ascultându-i şi văzându-i, nu poţi să nu vibrezi ca în faţa unui lucru foarte bine făcut şi izvorât din pasiune.
Lieştiul este una dintre puţinele comune în care Căminul Cultural chiar are activitate, prin înfiinţarea acestui ansamblu, care numără în prezent peste 150 de membri. Mâna de oameni sufletişti care se ocupă de ei îi şlefuieşte de mai bine de opt ani.
Mioara Dibu este coregrafa ansamblului înfiinţat în 2006. "Am pornit cu zece copii. Noroc de părintele Titi Gabor şi de doamna Otilia Gabor, care este şi psiholog. Ei m-au ajutat să-i conving să vină. La început, copiii chiar se ruşinau să se îmbrace în straie populare. Am început doar cu zece copii. După primul spectacol, au tot început să vină şi alţii. Aşa am ajuns acum la 150", povesteşte ea.
De la creşă la facultate
Cununiţa satului e o mare familie, în care cel mai mic membru numără 3 ani, iar cel mai mare a ajuns deja la facultate. Pe lângă „mămica” Mioara Dibu, profesorul de muzică Gheorghe Ignat se ocupă de soliştii vocali. "Când au văzut oamenii din sat că preotul şi-a înscris ambii copii în ansamblu şi că ne sprijină cu tot ceea ce poate, au căpătat încredere. Dacă nu am fi avut înţelegere din partea primarului Iulian Boţ, n-am fi avut finanţare pentru participare la festivaluri, nici sponsori şi nici cele două rânduri de straie populare, unele din zona Bacăului, altele făcute chiar după prototipul celor de aici, de la Dunărea de Jos. Părinţii, profesorii, directorul Casei de Cultură, Tudorel Susanu, toţi ne sunt aproape”, ţine să precizeze Mioara Dibu.
La „Cununiţa satului”, copiii nu învaţă doar cântece şi dansuri. Au pictat icoane, au făcut împreună cozonaci şi sărmăluţe la mănăstire, au încondeiat ouă, au călătorit mai mult decât visau, şi-au făcut prieteni de care-i leagă amintiri de neuitat.
"Cei care erau de-o şchioapă când am început să lucrăm, acum sunt la Galaţi, la liceu sau la facultate. Dar nu este sâmbătă sau duminică să nu vină să joace cu noi, să cânte şi să se ocupe de cei mici, ca nişte fraţi mai mari", mai spune coregrafa.
Râuri de lacrimi
Pentru zeci de copii din comună, ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, ansamblul a ţinut loc de familie, a fost sprijin şi salvare. "Ieşim pe scenă în Lieşti de câteva ori pe an, la sărbătorile mari creştine, la sărbătorile naţionale şi de Ziua migrantului, undeva în august, când se întorc părinţii plecaţi în străinătate. De regulă, avem săli ticsite de oamenii veniţi să ne vadă, dar atunci emoţia e şi mai mare şi curg râuri de lacrimi", spune Mioara Dibu.
Zestrea nu e ţinută în ladă
Anii au trecut, s-au adunat sute de diplome, sute de participări la festivaluri, aplauze de la zeci de mii de oameni. Unul dintre lucrurile cele mai importante a fost faptul că tot timpul au alcătuit o familie care a căutat perfecţiunea. De aici şi aplecarea spre autentic. Deşi au învăţat dansuri de prin alte părţi, la festivaluri au făcut impresie cu jocurile culese din comună. „Am fost pe la părinţii copiilor şi am cules paşii. Aşa au renăscut dansurile din zonă - „Overicuţa”, „Ţânţăraşul”, „Sfredeluşul” sau „Ca la uşa cortului”, mai spune Mioara Dibu.
Mai mult decât atât, profesorul Gheoghe Ignat împreună cu Alexandrina Roman au realizat şi o carte care cuprinde colinde şi alte cântece culese din zonă, intitulată „Plaiuri lieştene”. Se organizează în comună şi două festivaluri, unul care poartă numele ansamblului, iar celălalt "Floare de salcâm", menite să scoată la lumină bogăţia tradiţiilor şi folclorului.
"E mai mult decât familia mea"
Valentina Purice e membră a Cununiţei de opt ani, încă de la înfiinţare. Acum e la liceu. „E o altă lume pentru noi tot ce se întâmplă aici. E viaţa mea, e mai mult decât familia mea, mai ales că părinţii mei au fost plecaţi în Italia. Preotul Titi Gabor, doamna Gabor şi doamna Dibu m-au sprijinit de câte ori am avut nevoie. Şi nu numai pe mine, pe toţi. Toţi suntem ca şi copii lor”, spune Valentina, pe nerăsuflate.
Angela Mitu se numără şi ea printre „senioarele” grupului: „Nu pot să uit cum doamna Dibu ne învăţa paşii, mutându-ne picioarele cu mâna. Eram mici şi nu credeam că vom fi în stare să dansăm”.
"Jumătate din sufletul meu e aici"
În spatele unui aşa lucru minunat se ascund mii de ore de muncă, mii de nopţi nedormite. "Când îi văd la festival, sus pe scenă, cât sunt de buni şi de frumoşi, îmi dau lacrimile. Acolo pe scenă e munca mea, sunt amintirile mele, pentru că şi eu am dansat, e copilăria mea - pentru că am deprins dragostea de folclor de la bunicii şi părinţii mei. Când mă duceam cu ei la horă în sat, uitându-mă şi ascultând muzica, am învăţat să joc. Am avut nişte bunici ca de poveste. Mi-l amintesc pe bunicul cum îmi cânta la vioară, încântat că învăţasem paşi de joc”, explică „mămica”, în câteva cuvinte, toată magia care se întâmplă la ansamblul lieştean.
Pentru a putea vedea o monstră de dans din partea ansamblului "Cununiţa Satului" apăsaţi click aici.
