“Am fost o harfă plângătoare”
“Am fost o harfă plângătoare, ce-am prins în faptul unei seri
pe-a' mele strune-ncepătoare să plâng lumeştile dureri.
Dar într-o dulce primăvară, când codru-i plin de muguri deşi,
când pe cărări ninsese iară cu-o albă floare de cireş,
O Mână S-a atins de strune, şi-n taina liniştii din lunci,
un cântec a pornit să sune cum nu cântasem pân-atunci.
Ani mulţi mi-am legănat întruna, pe-al melodiei sfânt ecou,
când, notă după notă, struna cânta, de-acum, un cântec nou...
Din clipa cea de mângâiere, în mai mulţi spini am stat şi-apoi,
dar n-am mai plâns de-a mea durere nici de-ale lumii mari nevoi,
Ci-n rugăciune şi-n cântare, cu inima şi gândul Sus,
am scos din fermecata strună cântări şi psalmi pentru Iisus.”
Traian DORZ
Este o datorie de suflet şi de conştiinţă a noastră ca popor, aceea de a mărturisi şi a promova valorile majore ale Neamului şi Bisericii noastre, dar pentru a le promova, trebuie mai întâi să le cunoaştem.
Între marile personalităţi ale literaturii noastre, prea puţin cunoscute astăzi, se află şi poetul şi scriitorul creştin Traian Dorz.
Anul acesta se implinesc 100 de ani de la naşterea acestui poet şi scriitor de excepţie, care ne-a lăsat o opera impresionantă.
În lumea din ce în ce mai secularizată în care trăim, mesajul profund creştin al operei lui Traian Dorz este tot mai necesar.
Traian Dorz s-a născut în 25 decembrie 1914 în satul transilvan Livada Beiuşului, comuna Mizieş, judeţul Bihor, ca singurul copil al soţilor Constantin şi Maria, creştini ortodocşi şi buni gospodari în satul lor.
În mai multe rânduri, în anii copilăriei sale, aşa cum aminteşte scriitorul în opera sa memorialistică, au intervenit întâmplări care i-au pus viaţa în pericol şi numai dragostea şi grija lui Dumnezeu l-au scăpat din toate acestea.
Mersul cu vitele la păscut, înca de la varsta de cinci, şase anişori, participarea la muncile câmpului alături de părinţii săi, viaţa creştină tradiţională a satului transilvanean încărcat de istorie şi suferinţă, singurătatea şi lipsa iubirii din jurul său, peisajul natural fermecat de cântecul păsărelelor, constituie universul în care s-a format această "privighetoare a poeziei creştine româneşti".
Dragostea de carte şi respectul faţă de Biserică i-au fost insuflate de învăţătorul său, Savu Halbac.
Fiind singurul copil la părinţi, aceştia voiau să-l vadă ajungând un bun gospodar la casa lui şi un sprijin de nădejde pentru ei la bătraneţe.
Tânărul Traian însă, se simţea născut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea; citise tot ce era de citit în micuţa biblioteca a şcolii primare şi în aceea a bunului său învăţător.
La terminarea celor şapte clase primare, după examenul susţinut la Beiuş în 7 iunie 1930, elevul Traian Dorz a primit ca premiu cartea "Corabia lui Noe", scrisa de preotul ortodox Iosif Trifa, întemeietorul şi conducatorul "Oastei Domnului" din Sibiu. Cartea l-a impresionat puternic, schimbându-i definitiv sensul vieţii.
Iată cum descrie mai târziu poetul acel moment crucial: "Momentul acela a fost prima mea întâlnire cu numele acestui om trimis de Dumnezeu, părintele Iosif Trifa şi cu numele acestei Lucrări a lui Hristos, Oastea Domnului ... A doua zi, ştiu că era Duminica Rusaliilor anului 1930, ziua de 8 iunie. Şi ştiu că, după slujba de la biserică, am stat numai acasă citind la cartea mea, de care nu mă mai puteam despărţi. Era cam pe la ceasul trei după amiază, în ziua aceea de Rusalii ... Ceea ce m-a zguduit mai mult au fost ultimele cuvinte ale chemării: <Dacă tu nu cazi acum la picioarele Crucii Mântuitorului, să plângi cu lacrimi amare pentru păcatele tale şi nu-ţi predai viaţa ta Domnului Iisus,...tu vei ramane tot în păcatele tale, până ce, pe neaşteptate va veni şi peste tine potopul pierzării … Sunt numai două stări: ori în corabie, ori afară. Dacă eşti afară, intră îndată în corabia mântuirii, ca nu cumva să vină pe neaşteptate potopul şi moartea şi să te afle nemântuit. Vino chiar acum, înainte de a închide cartea asta şi te predă Domnului, ca să fii pentru totdeauna cu El...> Soarele strălucea puternic pe tot cerul fără niciun nor...Simţeam că trebuie neaparat şi numaidecât să mă arunc undeva în genunchi şi să dau drumul şuvoiului de lacrimi pe care nu mi le puteam stăpâni. Că trebuie să-mi descarc sufletul strigând lui Dumnezeu pocăinţa mea, întoarcerea mea, predarea mea, legământul meu ... M-am suit în podul şurii şi acolo, pe fânul uscat, m-am prăbuşit în genunchi, am izbucnit într-un plâns nestăpânit şi cu mâinile ridicate, înălţate, împreunate, am început să strig şi să şoptesc, rugaându-mă şi pocăindu-mă ... Mă topeam în faţa Domnului şi Dumnezeului meu, înaintea Căruia stăteam într-un fel în care cred că numai o singură dată dintr-o viaţă poate sta aşa un om ...
Din ochii mei şiroiau pe amândoi obrajii nu stropi de lacrimi, ci două râuri neîntrerupte ...
Nu ştiu câtă vreme m-am rugat ... Când m-am trezit din starea aceasta, sub genunchii mei, fânul era ud de lacrimi ... O pace luminoasă şi nemarginită îmi umpluse tot sufletul din mine, cu tot seninul şi cu toată frumuseţea cerului şi a pământului ..."
După acest moment, abia trecut de 15 ani, începe să scrie poezii creştine şi povestiri religioase, care i se publică în ziarele religioase editate la Mitropolia Ortodoxă de la Sibiu, de către preotul Iosif Trifa , şi anume “Lumina Satelor” şi “Oastea Domnului".
La vârsta de 18 ani, părinţii săi l-au silit să se căsătorească, crezând că în felul acesta îl vor lega mai strâns de gospodăria lor. După numai doi ani însă este chemat de preotul Iosif Trifa la Sibiu, pentru a-l sprijini în munca de redactare a publicaţiilor de la Centrul Oastei.
Scrie intens;îi apar primele volume de poezii, care se succed unele după altele, astfel că între anii 1935-1947 îi apar 12 volume.
Contribuţia sa scriitoricească se extinde însă pe arii tot mai largi, fiind prezent, cu texte substanţiale, în diverse publicaţii din ţară şi anume: “Revista Functionarilor Publici” din Bucuresti, “Prietenul copiilor” din Iaşi, revista “Satul” de la Bucureşti, “Revista Penitenciarelor” din Bucureşti, “Farul Crestin” de la Arad, “Vestitorul Evangheliei” din Bucureşti, “Beiuşul” şi “Glasul Bihorului” din Beiuş, “Ostaşul Domnului” din Bucureşti, “Noua Gazeta de Vest” de la Oradea.
Odată cu instaurarea regimului comunist ateu, în 1948, începe şi persecuţia împotriva credinţei şi implicit a celor credincioşi.
Traian Dorz este arestat şi închis în mai multe rânduri pentru activitatea sa creştin misionară.
Între anii 1948-1964 îndură teroarea specifică închisorilor comuniste în Penitenciarele din Gherla, Oradea, Ghencea Bucureşti, Caransebeş, colonia de muncă Popeşti-Leordeni, colonia de muncă Periprava Grind.
După eliberarea din 1964, este ţinut cu "domiciliu forţat" în satul natal. Este obligat să muncească la C.A.P, i se fac mereu percheziţii şi este ţinut sub o strictă supraveghere de către Securitate. Cu toate interdicţiile acestea, scrie extrem de mult, mai ales noaptea, îngropându-şi scrierile prin grădină, sau distribuind poeziile şi scrierile sale la credincioşi apropiaţi şi prieteni de încredere.
În anii '70 încearcă să tipărească unele din scrierile sale, trimitându-le unor reviste şi edituri din ţară, precum: revistele "Albina" din Bucureşti, "Familia" şi "Crişana" din Oradea şi editurile "Albatros" şi "Litera" din Bucureşti.
Deşi i s-a promis publicarea, demersul său a rămas fără rezultat din cauza cenzurii regimului comunist-ateist.
În august 1977 trimite zece volume din creaţia sa literară celor mai importante foruri ale ţării şi anume: Uniunii Scriitorilor, prin profesorul Ioan Dumitriu-Snagov, Academiei Române, Departamentului Cultelor, şi Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane.
În anul 1982, când regimul ceauşist pretindea că nu mai are deţinuţi politici, deşi bătrân deja, este arestat din nou şi încarcerat cu deţinuţi de drept comun la Penitenciarul Satu Mare. Acuzaţia care i s-a adus era de posesie şi distribuire de Biblii şi materiale religioase neautorizate; este condamnat la doi ani din care executa cinci luni.
Opera literară a poetului şi scriitorului Traian Dorz depăşeşte o sută de volume de poezii, scrieri istorice şi memorialistice, meditaţii duhovnicești, eseuri, şi scrieri pentru copii.
Traian Dorz a scris peste 4000 de poezii grupate în 29 de volume; 7000 de proverbe versificate şi comentate, grupate în 7 volume. A versificat cei 150 de psalmi biblici şi poemele lui Solomon.
Proza lui Traian Dorz este reprezentată de: 1 volum autobiografic, “Hristos mărturia mea”; 4 volume de istorie a Oastei Domnului, “Istoria unei jertfe”; 4 volume din seria "Povestiri Nemuritoare"; 7 volume de meditaţii la Evanghelia Sfântului Apostol Ioan; 28 în seria "Cugetari Nemuritoare"; 6 volume în seria de"Îndrumări Nemuritoare"; 2 volume de meditaţii la apostolele de peste an; 8 volume de meditații zilnice la Psalmi;1 volum de meditaţii la Poemele lui Solomon; 1 volum de meditaţii pentru toate zilele anului; 3 piese şi dramatizării religioase; 1 volum cu poezii închinate Maicii Domnului, “Minune şi Taină”;1 volum cu poezii şi eseuri închinat eroilor neamului, unor mănăstiri, locuri sfinte.
Poetul şi scriitorul Traian Dorz a fost înzestrat cu un exceptional talent, opera sa literară fiind o opera de mare inspiratie.
Vom încheia această scurtă biografie care nu poate cuprinde întreaga operă şi lucrare a omului şi poetului Traian Dorz pentru literatura, Biserica şi Neamul nostru, cu scurte cuvinte de apreciere şi recunoaştere din partea unor înalţi ierarhi ai Bisericii noastre:
"Cântările și poeziile fratelui Traian Dorz, sunt inspirate din Sfânta Evanghelie, au un conţinut spiritual şi moral accesibil credincioşilor de toate vârstele; ele cultivă iubirea faţă de Hristos şi faţă de semeni sub forma unei sensibilizări poetico-populare, asemenea colindelor şi cântărilor de pelerinaj.”
+Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
"Traian Dorz a fost un creştin ortodox ... a fost un mare om duhovnicesc... a fost un om dăruit de Dumnezeu cu harul poeziei şi moştenirea poetică pe care ne-a lăsat-o e vrednică de preţuirea şi admiraţia noastră".
+Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
"M-a impresionat extrem de mult personalitatea acestui mare om. Pentru mine a fost o favoare, aş putea spune, şi m-a bucurat foarte mult dorinţa lui Traian Dorz de a mă vizita,pe care nu l-am cunoscut decât în momentul în care a venit la mine, și sigur că ulterior am aflat mai multe despre el, inclusiv despre Oastea Domnului, ceea ce m-a făcut să încurajez și să sprijin activitatea Oastei Domnului.."
+Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului
Preot Viorel Chircă,
Biserica "Sfânta Ecaterina" Galati.
MATERIAL PUBLICITAR
