Pregătiţi-vă de caravana „Ziua Verde”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Începând din iulie, timp de patru luni, un lung şir de concerte şi evenimente de educaţie ecologică în toată ţara *

Începând cu luna iulie a acestui an va demara „Ziua Verde 2009”, un program de informare, conştientizare şi implicare în privinţa reciclării deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE), inclusiv surse de iluminat, şi de susţine a consumului responsabil de energie.

Desfăşurată ca primă etapă în 2008, sub sloganul „Reciclează! Acum ai cum!”, acţiunea “Ziua Verde” a demonstrat necesitatea reciclării DEEE şi a implementat soluţii de colectare: „Colţurile Verzi”.

„Iniţiativa «Ziua Verde 2009» urmăreşte să dezvolte atitudinea responsabilă faţă de mediu, având ca abordare strategică educarea şi implicarea prin crearea de experienţe şi interacţiuni emoţionale”, a declarat Carmen Sandu, directorul executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului (ARPM) Galaţi.

Caravana din acest an se va derula pe o perioadă de patru luni şi va include concerte şi evenimente oficiale şi pentru public în 12 oraşe din ţară (Galaţi, Iaşi, Sibiu, Braşov, Cluj, Timişoara, Craiova, Constanţa, Mamaia, Vama Veche, Costineşti şi Bucureşti).

Campania „Ziua Verde 2009”, este organizată şi patronată de Ministerul Mediului, în acest program de  educare fiind implicate şi organizaţiile non-profit „Recolamp” şi „RoRec”, Agenţia „Roddia”, lanţul de magazine Praktiker, ONG-uri şi alţi parteneri susţinători ai ideilor promovate.

Citit 1484 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.