Reorientare profesională: Cum a ajuns un STUDENT la Drept să fie cunoscut în tot CAMPUSUL gălăţean

Reorientare profesională: Cum a ajuns un STUDENT la Drept să fie cunoscut în tot CAMPUSUL gălăţean
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cum să fii la modă pe bani puţini? Studenţii din Campusul „Alexandru Ioan Cuza” au deja un răspuns la această întrebare. Şi asta pentru că există Samir, un tânăr de 22 de ani, din Tecuci, care a ajuns la performanţa de a tunde toţi bărbaţii din cămine. Tunde, bărbiereşte, face „creste” şi modele cu maşina, pensează sprâncene, pe scurt, e frizer desăvârşit. Student în anul al II-lea la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”, Samir Guşatu este supranumit “frizerul campusului”. A început să îşi tundă colegii de grupă, apoi pe cei de cameră, în joacă, dar, în scurt timp, mica sa afacere s-a extins, iar acum e greu să găseşti un căminist care să nu îşi fi lăsat podoaba capilară pe mâinile lui. Pasiunea pentru tuns şi bărbierit şi-a descoperit-o pe când avea şaisprezece ani şi, chiar dacă nu a urmat niciun curs de specialitate, poate realiza orice tunsoare modernă. Samir nu are un tarif fix, nu cere bani pentru tunsorile artistice - e fericit că are modele pe care să îşi exerseze mâna - însă colegii sunt extrem de mulţumiţi şi lasă, de multe ori, bacşişuri mari. Are şi cate 10 clienţi pe zi, aşa că face faţă cheltuielilor de zi cu zi fără banii părinţilor. Se descurcă atât de bine, încât se gândeşte să îşi deschidă, după terminarea studiilor, propriul salon.

Citit 2414 ori Ultima modificare Duminică, 22 Iunie 2014 15:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.