INTERVIU cu directorul executiv al AJOFM: "Galaţiului îi lipsesc investiţiile în producţie"

INTERVIU cu directorul executiv al AJOFM: "Galaţiului îi lipsesc investiţiile în producţie"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cezar Năstase, directorul executiv al AJOFM Galaţi, ne-a vorbit despre importanţa creării de locuri de muncă, despre greşelile pe care le fac tinerii şi unde ar mai trebui lucrat în ceea ce priveşte mobilizarea absolvenţilor.

- Voluntariatul va fi considerat experienţă profesională. Va lua angajatorul în calcul acest lucru?

- Cred că cei interesaţi vor lua în seamă această experienţă. De obligat, nu îi poate obliga nimeni. O diferenţă va exista, clar. Voluntariatul, în general, chiar se practică în Europa şi are un rol important când vine vorba despre CV-ul unei persoane - ce ai făcut în timpul şcolii, la mica pauza dintre două forme de învăţământ. Chiar contează în CV, mai ales pentru companiile mari.

- Sunt implementate tot mai multe proiecte POSDRU ale căror grupuri ţintă sunt şomerii. Cât de utile sunt, având în vedere faptul că se alocă foarte mulţi bani?

- Pe de o parte, în ceea ce priveşte situaţia şomerului, să zicem starea mentală, îl ajută foarte mult că este angrenat într-un curs sau într-o formă de calificare sau să intre intr-un grup, să discute cu alţi oameni, să îşi dea seama că nu e singur, că mai sunt şi alţii în situaţia lui. Pe de altă parte, e un adevăr crud că oricâte cursuri ai face şi oricât te-ai specializa, dacă nu se creează locuri de muncă, să ai unde să te angajezi, totul e în zadar. La modul în care funcţionează acum economia, nu reuşim să-i ţinem pe tineri în ţară, cel puţin pe cei specializaţi. Ori sunt salariile mici, ori nu îşi găsesc pe specializarea lor...

- Câţi tineri sub 25 de ani aveţi în evidenţă?

- Avem 1.410 persoane până în 25 de ani.

- Aceştia sunt dornici să frecventeze cursurile de calificare profesională pe care le oferiţi?- Mai mult sau mai puţin. Nici nu rup uşile agenţiei, dar nici nu fug când au ocazia. E drept că s-a creat un obicei prin proiectele POSDRU, oamenii s-au învăţat să facă un curs şi să primească o subvenţie. Cursurile din agenţie nu au acea subvenţie, deci într-un fel strâmbă din nas când trebuie sa facă un curs şi ştiu că nu câştigă nimic. În schimb, au diploma şi cunoştinţele pe care le dobândesc.

- Tinerii care termină facultatea se plâng că domeniile în care au absolvit nu au căutare. Care sunt aceste domenii şi ce ar trebui să facă?

- Nu ştiu exact, depinde. Aici e o problemă, că trebuie majorat numărul de locuri de muncă. Trebuie să existe o creştere de locuri de muncă, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Dar mai mult pe producţie şi mai puţin pe vânzări. La vânzări, pentru un supermarket, să zicem, ai partea celor care vând, o contabilitate, un jurist, foarte puţine persoane angrenate şi, în final, prin comerţ nu se produce, nu există acea contribuţie la PIB, cum se contribuie dacă faci gem sau faci maşini. Avem o problemă ca ţară - nu prea oferim către Europa sau către alte ţări produse finite, ci mai mult grâu brut, lemn brut. Ar trebui sa exportăm şi mobilă, şi pâine sau gem. Ceea ce vedem noi prin magazine e by Grecia, by Italia, şi la fructe, şi la gem. Eu regret şi mi se pare o anormalitate. Vreau să văd în magazine produse româneşti.

- În evidenţa dumneavoastră sunt şi tineri comozi, care preferă să stea acasă cu indemnizaţia?

- Da, se îmbină comoditatea lor. Eu aş schimba ceva în Legea 76, nu le-aş mai da indemnizaţie de şomaj absolvenţilor care să stea pur şi simplu, ci aş duce acei bani undeva. Avem 2.000 de absolvenţi pe an şi, din aceştia, dacă intră în şomaj 1.500, ajungem la o cheltuială. Banii aceia i-aş orienta către deschiderea unei firme. Oricum există în Legea 76 subvenţie pentru absolvenţi, dar ca sumă absolută foarte greu facem faţă cererilor. Şi mai degrabă aş ajuta pe cineva sa producă, decât să îl ajut să stea acasă.

CITEŞTE ŞI: INTERVIU cu şeful Serviciului Permise şi Înmatriculări: "Jumătate din şcolile de şoferi nu îşi justifică existenţa"

- Cât de greu le este şomerilor peste 45 de ani să îşi găsească un loc de muncă? De ce?

- E o problemă cu care mergem în paralel. Dacă eşti absolvent, nu ai experienţă. Dacă ai peste 45 de ani, eşti prea în vârstă. Cred că este aceeaşi problemă ca la absolvenţi, cu crearea de locuri de muncă. Al doilea aspect ar fi că o persoană de 45 de ani are deja o experienţă, dar o formezi mai greu, ca patron. Poate că de la vechile locuri de muncă are deprinderi nu tocmai sănătoase, vine cu o pretenţie de salarizare, că are experienţă. Noi le acordăm subvenţii firmelor care angajează şomeri de peste 45 ani, dar, ca şi la absolvenţi, nu ne ajung banii. În schimb, apar probleme de genul - avem nevoie de 15 conducători de tir şi nu găsim, din 18.000 de şomeri. Găsim doi, iar ăia vin la interviu şpriţuiţi.

- La Galaţi, rata şomajului de luna trecută a fost de 8,44 la sută. Unde ne plasăm la nivel naţional şi ce înseamnă asta pentru noi?

- La nivel naţional, suntem pe locul cinci. E de rău. Pentru noi, ca instituţie, e şi de rău, şi de bine. E de bine că avem obiectul muncii. E de rău că e un semnal prost pentru economia din zonă. Clar avem o problema cu infrastructura şi cu mentalitatea autorităţilor publice locale, care nu reuşesc să atragă investitori.

Cine este Cezar Năstase

Cezar Năstase s-a născut pe 17 iunie 1979, este absolvent al Universităţii "Danubius", Facultatea de Studii Economice, iar de curând s-a căsătorit. Începând din luna februarie a anului trecut, este directorul executiv al AJOFM, instituţie în care a activat, timp de mai mulţi ani, ca economist, la diferite departamente.

Citit 1596 ori Ultima modificare Luni, 07 Iulie 2014 20:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.