Ştiu, bunăoară, că vinul este o alveolă de timp, că deschide uneori în sufletele noastre un portal către “altădată” sau către “altundeva”. Uneori crează emoţii, te face să vorbeşti sugrumat, să devii emotiv şi poate să verşi o lacrimă. Nu pentru că ar fi el însuşi minunat, vinul nefiind altceva decat un artefact meşteşugit, un aproape-obiect-de-artă uneori, ci pentru că poate deschide amintiri. Şi, ciudat, în unele cazuri, pentru asta nici nu este nevoie sa-l bei! Pentru cineva anume poate fi de-ajuns denumirea, sau anul, sau doar locul unde este făcut. Nici nu contează dacă e bun sau rău, dar e capabil să aducă instantaneu peste lume un efect sepia, cu portrete fotografice retuşate cu pensula, cu nostalgie ameţitoare sau analgezică. Un vin anume poate rupe legile fizicii, te poate smulge din rutina inautenticei realităţi, din cuceritorul Das Man al lui Heidegger. În cele o mie de alveole ale sale, spaţiul ţine timpul comprimat, spunea Gaston Bachelard.
Magie!
În fiecare sticlă de vin există o poţiune magică, o simfonie fenomenologică, care băută de cineva anume rupe chingile realului. Fiecare dop deschis poate elibera un timp trecut, o amintire, imaginile celor dragi şi dispăruţi, poate speranţa pură trezită de râsetul primului născut. Orice astfel de vin dislocă din real, ca o inexorabila lege a lui Arhimede pentru nostalgici, un spaţiu umplut cu materia magică a sinelui. Acoperă lumea cu pelicula egoului, împânzeşte bulevardele, parcurile şi blocurile cu funingeii daimonului personal. O materie spirituală, o contradicţie sublimă, o aporie cu gust plăcut, o unică alchimie.
Şi asta este, vorba reclamei, ceva ce banii nu pot cumpăra. Te va face un pahar de Petrus să călătoreşti prin timp? Poate doar dacă esti un conte dintr-o familie de bancheri de succes, înclinat spre meditaţie. Dar un pahar de nepretenţios aligote din Somova, judeţul Tulcea, care costa 5,5 lei pe litru, livrat la sticla de plastic cu o stângace etichetă lipită pe loc, peste masă, în plină stradă, printre tonete cu căciuli îmblănite şi sucitoare de lemn, cu ocazia zilelor oraşului Galaţi, de un italian care din plictiseală a cumpărat 30 de hectare cu viţă veche de la ţărani părăsiţi de copii şi de putere? Pe tine nu. Pe mine... da!
Amintiri din copilărie
Pentru că din Somova era bunicul meu - omul care stătea în ger cinci ore pentru doi litri de lapte destinaţi nepotului, omul care a avut 1.000 de meserii, a văzut o mie de locuri şi avea 1.000 de poveşti de spus. Un uriaş, de pe umerii căruia puteam pipăii moliciunea umedă a norilor, puteam speria stolurile de păsări călătoare şi cauza palpitaţii vreunui comandant de zbor.
Am fost de câteva ori acolo, la Somova, printre serpentinele dealurilor de la marginea podgoriei Sarica-Niculiţel şi Dunărea de cealaltă parte. În casa bătrânească trăia, după obiceiul neaoş, un frate al bunicului, cel care rămăsese să aibă grijă de părinţi. Sat vălurit, cu garduri din pietre suprapuse, o curte lungă în vale şi un nuc enorm, cu ramuri numai bune de escaladat. Gâşte care se duc singure la balta cu plajă foarte fină şi se întorc disciplinate seara, pescari, nuci sparte cu tocul unui pantof vechi de fundul unui obuz golit de sine, ruginit şi domesticit. Câini flocoşi, şopârle mici şi ţestoase mărişoare. O lume de demult şi aflată acum, în mine, la marginea dintre veridica amintire şi ficţiune.
Ce simţi
Aşa încât, vedeţi dumneavoastră, cum o înghiţitură dintr-un vin, de altfel rustic, autentic, fără pretenţii, dar orişicum surprinzător de curat, cu izul acrişor şi lin curgător, tipic aligoteului, dintr-un colţ uitat de lume, facut de nou veniţii numiţi cu debordantă originalitate "Crama Delta Dunării", gustat la un târg stradal, din pahare de plastic, la minus 3 grade, conţine nu numai sulfiţi şi alcool, dar şi o nobilă poartă prin timp, o pomenire, în adevăratul sens al cuvântului.
