(FOTO) DEZASTRU EDILITAR pe strada Mihai Bravu! CASELE VECHI, DEMOLATE bucată cu bucată
Foto: Foto: Victor Cilincă

(FOTO) DEZASTRU EDILITAR pe strada Mihai Bravu! CASELE VECHI, DEMOLATE bucată cu bucată
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Două case foarte vechi de pe strada Mihai Bravu, chiar gard în gard cu fosta clădire a Comisiei Europene a Dunării, actuala Bibliotecă Judeţeană, au intrat în circuitul obişnuit al dezmembrării cărămidă cu cărămidă. Mi le-a arătat autorul unor cărţi despre clădirile de patrimoniu din Galaţi, profesorul de istorie Valentin Bodea, care susţine salvarea vechilor clădiri, chiar şi a celor care nu au un stil arhitectonic preţios, dar au o istorie sau întregesc zona.

De altfel, ne mirăm că brăilenii au putut accesa fonduri europene pentru reabilitarea vechilor clădiri, iar noi nu putem să păstrăm un stil unitar pe o stradă istorică, care în veacul XIX se chema Mihai Bravu şi pe tronsonul actualei Al. I Cuza. Vor răsări case de beton în loc şi adio fonduri UE!

În fotografii puteţi vedea cum arată casa de pe strada Mihai Bravu nr. 18 acum, în prag de demolare, şi ce impozantă arăta ea lângă biblioteca alăturată, bombardată, în 1917. Dacă şi biblioteca ar fi fost lăsată să fie prădată, ce-am mai avea azi?

 

 

Istoricul a observat că, dacă iniţial proprietarul caselor de la nr. 18, respectiv 20, a pus pază, la un moment dat au dispărut şi paznicii şi frumosul gard din fier forjat. Sâmbătă, în timp ce nişte „întreprinzători” răscoleau prin casa de la nr. 20, căutând se pare lemn, alţii, opriţi în drum cu căruţa cu PET-uri recuperate, ni s-au adresat respectuos, cerându-ne aprobare să ia cărămidă şi ce s-o mai găsi. Oamenii sunt săraci şi puşi pe treabă, nu ca autorităţile, astfel încât nu ne îndoim că vor desăvârşi demolarea.

Profesorul spune că aici a locuit în celălalt veac avocatul G. H. Macri, iar imobilul apare într-o fotografie din 1917, cu sediul CEE bombardat de aviaţie. Firidele de la intrarea în ambele imobile şi o coloană cu capitel doric, stilizată, de la nr. 20, spun că proprietarii iniţiali au fost greci, mai crede profesorul.

 

Citit 5603 ori Ultima modificare Marți, 02 Septembrie 2014 21:06

9 comentarii

  • postat de pentru IP: 5.13.243.203 zis @Mihai B
    Vineri, 05 Septembrie 2014 10:54
    86.127.208.***
    Calul moare de drum lung şi dumneata de grija altora. Ai facut ceva pentru târgul ăsta în ultimii 25 de ani în afara faptului că eşti "părerist"?
    4
    2
    Raportează
  • postat de de mine
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 22:46
    89.137.221.***
    ..dar de casa de pe Domneasca de langa Politia Rutiera...ca parere aveti ?????
    0
    5
    Raportează
  • postat de @Mihai B
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 22:19
    5.13.243.***
    La fel a vorbit primarul si despre Traian 112 cand incepuse demolarea , ca vinovatii vor reconstrui imobilul , mai tarziu dovedindu-se ca el insusi era interesat de aceste demolari .
    Partea rea e ca avem si ONG-uri profilate tocmai pe aceste probleme , ale tot feluri de branzani , zainesti , dr.em.popa , care si ele sunt partase , prin tacere complice la aceste dezastre si mimarea ca ele sunt societatea civila .
    0
    4
    Raportează
  • postat de Miki
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 22:02
    5.13.218.***
    "Istoricul a observat că, dacă iniţial proprietarul caselor de la nr. 18, respectiv 20, a pus pază, la un moment dat au dispărut şi paznicii şi frumosul gard din fier forjat"
    Asta cu paza e la misto cred.
    Un abonament la o firma de paza este sub 250 Ron/luna, cu tot cu interventia rapida in 2-3 minute maxim de cand suna alarma. Asta e suma de nimic pentru SILVANO.
    E clar ce se urmareste acolo de proprietari
    0
    4
    Raportează
  • postat de Mihai B
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 21:50
    5.13.218.***
    Vineri, proprietarul era acolo cu doua persoane care faceau masuratori, in timp ce tri indivizi desfaceau poarta de fier forjat si o incarcau intr-o caruta.
    Cred ca lor terenul le trebuia atata timp cat le dau voie sa desfaca casele bucata cu bucata.
    Proprietarul poate raspunde penal daca demoleaza in Ansamblu Urban fara autorizatie si poate fi obligat sa readuca la starea initiala.
    Asa, pune pe altii sa demoleze, iar la sfarsit se va constata dezastrul.
    Genul asta de afaceri este deja probat si perpetuat cu sprijinul direct al autoritatilor, prin complicitatea si lipsa de reactie a acestora.
    Vecinii au facut plangeri, au chemat politia, jandarmii.
    NU SE INTAMPLA NIMIC. SE DEMOLEAZA ZILNIC.
    Politia locala a venit pe data de 23.08, la sesizarea vecinilor, in timp ce era caruta in fata. Cand au venit s-au urcat doi rromi in caruta si au plecat cu ea goala de langa masina politiei, linistiti fara sa-i intrebe nimeni nimic.
    0
    5
    Raportează
  • postat de VALLE
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 19:48
    192.148.69.***
    Vreau eu aceasta casa si ma oblig sa o restaurez in urmatorii 5 ani.
    0
    3
    Raportează
  • postat de Gabriel G.
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 14:52
    82.208.137.***
    0
    5
    Raportează
  • postat de Tatu T.
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 10:12
    89.137.136.***
    Sper ca cei ce iubesc orasul, ma refer fie la istorici, fie la colectionari, fie la fotografi sa incerce sa imortalizeze macar pentru posteritate imaginile vechilor case ce se demoleaza. Nu exista nici-o lege care sa prevada pastrarea patrimoniului local. Exista legea patrimoniului dar aceasta se refera doar la cladirile si siturile de interes national. Alesii locali ar trebui sa voteze o asemenea lege, interzicand modificarea si demolarea caselor cel putin in ceea ce a mai ramas din vechiul centru si strazile de renume ale orasului. Mihai Bravu este una dintre ele, ca si Al.Cuza.
    Purta numele vechi de "Ulita de langa mal" si a fost artera protipendadei si elitelor galatene, hat, hat pana spre sfarsit de veac 19, cand centrul de interes s-a transferat pe Domneasca. Pe aceasta strada au fost sediile consulatului britanic, si cladirea inchiriata de Negroponte catre CED. Daca prima mai exista, cealalata nu mai este precum nu mai este nici casa in care a stat Fani Tardini, nici vestitul han. Locuri virane.
    E greu sa dai dovada de civilizatie si respect fata de trecutul orasului!
    0
    24
    Raportează
  • postat de CETATEANUL
    Miercuri, 03 Septembrie 2014 09:15
    79.116.103.***
    APROAPE TOATE STRAZIILE DIN GALATI SUNT LA FEL IN ORASUL NOSTRU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!?????????????
    DOMNEASCA ,TRAIAN ,COSBUC, SATURN,, ETC ETC ....
    IN 12 ANI DE MANDAT MOS DUMITRU NIMIC NU A FACUT IN ACEST ORAS!!!!?
    DAR TROTUARIILE ,CUM ARATA!!!!!!!!!? DEZASTRU!

    MA STEPTAM SI MA ASTEPT CA ORASUL SA FIE UN VAST SANTIER DE LUCRARI EDILITARE!?
    CE PARERE ARE DL PRIMAR STAN MARIUS?
    3
    21
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.