"Sărăcia te învaţă ce e umilinţa"/ Pensionarii, întreprinzători de nevoie

"Sărăcia te învaţă ce e umilinţa"/ Pensionarii, întreprinzători de nevoie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Îi vezi în piaţă, cu noaptea în cap. Te gândeşti la cei ca ei din Germania, care nu au altă grijă decât ce croazieră să aleagă luna asta şi la ce clinică să-şi trateze oasele îmbătrânite.

Sunt pensionarii noştri care, după 40 de ani de activitate, se trezesc, deodată, că nu mai folosesc nimănui. Ba, mai grav, nici roadele muncii lor nu le simt: pensia e o mizerie, se duce pe medicamente sau pe utilităţi. Vin zilnic sau în weekend în Ţiglina I sau în orice piaţă mai mare din oraş, stau pe marginea drumului sau la o tarabă improvizată şi vând din roadele muncii lor. Fie o căciuliţă croşetată, fie un buchet de flori proaspăt cules din grădină, zarzavat, răsaduri, obiecte mici de talcioc, ba chiar şi cărţi din bibliotecă. Bătrânele cu broboade te îmbie, discret, cu borş, lapte sau brânză cu smântână - toate bio.

Din păcate, nu au altă soluţie ca să trăiască. Din fericire, nimeni nu-i întreabă de autorizaţie, taxe şi impozite. Cel puţin nu în fiecare zi.

"Mi-aş fi dorit să nu am nevoie să fac asta!"

“Îmi place să croşetez, iar de când am ieşit la pensie, în 2006, vin zilnic în piaţă şi încerc să vând fesurile pe care le fac. Stau câte trei ore, de la 10 dimineaţa până la prânz. Acum nu prea mai merge vânzarea, dar înainte de criză în jumătate de oră mi se golea taraba”, ne-a spus bătrâna Maria, cu chip de icoană.

Un alt bătrânel, lângă ea, are întinse pe un ziar câteva legături de mărar, ceva pătrunjel, grămezi de morcov şi ardei iuţi. “Stau până dau tot zarzavatul. Mărarul meu e mai bun. E din grădina mea şi e crescut natural”, îşi face singur reclamă. Întrebat de ce procedează astfel, ne spune franc: “Pensia e mică, iar vremurile sunt grele. Cu banii de pe zarzavat iau de-ale gurii pentru ziua respectivă. Nu mi-e ruşine că nu am tarabă în piaţa mare - nu mi-aş putea permite”.

Ca ei sunt zeci în Galaţi, bătrâni preocupaţi să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Nu sunt vorbăreţi şi refuză să-şi dea numele, de teamă că vor fi luaţi la întrebări de autorităţile sanitare.

 

 

“Mi-aş fi dorit să nu fiu nevoit să fac asta. Să fi câştigat, după o viaţă de muncă, suficient de mult astfel încât să stau acasă, să citesc, să mă plimb, să-mi cresc nepoţii. Dar ăsta e sistemul! Unul prost, care te învaţă ce e umilinţa”, explică un alt bătrân, care vinde buchete de flori, pregătite acasă de soţia lui.

Cumpărătorii nu sunt deranjaţi de tarabele ambulante, din pieţe. Ba chiar sunt încântaţi de preţurile mici, de faptul că marfa e proaspătă şi eco şi de amabilitatea vânzătorilor. “Mi-e milă tare de oamenii ăştia, de-aia cumpăr zarzavaturi de la ei. Le mai dau un ban în plus că sunt bătrâni sărmani”, ne-a spus Ana Apostol. O altă trecătoare, Sandu Maria, preferă să cumpere flori de grădină tot de la tarabele ambulante din faţa Pieţei din Ţiglina I.

E o înţelegere tacită care funcţionează, între vânzătorii de nevoie şi cumpărătorii care îi preferă în locul speculanţilor de la tarabele cu taxe.

Citit 1641 ori Ultima modificare Marți, 16 Septembrie 2014 15:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.