Ultimele AUTOBUZE cumpărate de Primărie, ŢINUTE PE DREAPTA

Ultimele AUTOBUZE cumpărate de Primărie, ŢINUTE PE DREAPTA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Maşinile vor circula pe toate traseele, în funcţie de nevoi


Deşi iniţial era preconizat că o parte dintre cele 20 de autobuze la mâna a doua, aduse din Olanda, vor circula pe străzile oraşului de la 1 noiembrie, acest lucru nu s-a întâmplat. Noul termen înaintat acum de conducerea Transurb SA este 15 noiembrie.  

Înglodate în birocraţie

După ce au trecut de Registrul Auto Român, autobuzele au obţinut numere roşii. "Am plătit deja taxele către Finanţe şi trebuie să mergem la Bucureşti, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru a plăti şi taxa de timbru. Pentru că suntem încadraţi la categoria "mari contribuabili", nu putem plăti această taxă la Galaţi. Trebuie apoi să obţinem certificatul de înmatriculare şi, mai apoi, să trecem pe la Autoritatea Rutieră Română pentru a ni le clasifica şi a obţine copia conformă", ne-a declarat Genica Totolici, directoarea Transurb.

Noul termen

Pentru că toţi paşii enumeraţi mai sus vor dura cel puţin o săptămână, Genica Totolici spune că autobuzele vor începe să-i transporte pe gălăţeni din jurul datei de 15 noiembrie. Cele 20 de maşini nu vor circula doar pe anumite trasee, ci pe fiecare rută, în funcţie de nevoi. Ele vor înlocui o parte dintre actualele autobuze din Galaţi.

Vă reamintim faptul că autobuzele proaspăt aduse la Galaţi sunt cumpărate din Olanda, acolo unde au circulat deja pe străzile Amsterdamului. Sunt fabricate de compania olandeză DAF Fiecare maşină are 12 metri lungime, podeaua joasă, pentru a permite transportul persoanelor cu handicap, sistem de climatizare şi afişaj electronic. În fiecare autobuz sunt montate câte 30 de scaune. Pe locurile rămase "în picioare" mai încap încă 50 de călători.

Citeşte şi: Mai MULTE maşini în autobaza TRANSURB: 23 de AUTOBUZE second-hand au ajuns la Galaţi

Citit 1997 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Noiembrie 2014 00:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.