"La Spitalul de Copii eşti tratat ca la ÎNCHISOARE", potrivit soţiei fotbalistului Florin Cernat

"La Spitalul de Copii eşti tratat ca la ÎNCHISOARE", potrivit soţiei fotbalistului Florin Cernat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În timpul vizitei medicului, mamele sunt obligate să iasă din salon, spune Daniela Cernat


Mijlocaşul Florin Cernat şi soţia sa, Daniela Cernat, se simt jigniţi de modul în care ei şi fiul lor au fost trataţi de o parte a personalul medical de la Spitalul de Copii din Galaţi. Deşi spun că nu intenţionează să ia măsuri legale împotriva celor care le-au cauzat neplăceri, soţii Cernat vor să tragă un semnal de alarmă asupra comportamentului şefului secţiei de Chirurgie şi a unor asistente şi infirmiere de aici.

"În seara zilei de 8 decembrie, l-am internat de urgenţă pe fiul meu Marco la Spitalul de Pediatrie din Galaţi. Având doar zece ani, eu am rămas ca însoţitoare alături de el. A doua zi, la ora 6,30 dimineaţa, ne-am trezit luaţi la întrebări de personalul medical din noua tură. Ne-au întrebat ce căutam acolo, de parcă am fi intrat pe geam, fără ştirea nimănui. Se întâmpla chiar înainte de operaţie. Nu au contat explicaţiile pe care le-am dat", a spus Daniela Cernat.

"În salon au voie doar mamele"

Copilul soţilor Cernat a fost dus într-un salon de la Terapie Intensivă, imediat după operaţie. Cât timp mama sa a fost ieşită pentru scurt timp din salon, alături de Marco a rămas Florin Cernat. "Chiar atunci a intrat în salon doctorul Cristea şi m-a întrebat într-un mod autoritar ce caut acolo. I-am explicat ceea ce era de fapt evident: stăteam alături de fiul meu, căruia îi era greaţă din cauza anesteziei. Atunci, medicul mi-a spus să ies afară, pentru că în salon copiii pot fi însoţiţi doar de mame. Înainte, însă, o asistentă mă prevenise că aşa o să se întâmple. În 48 de ore, m-am întâlnit de cinci ori cu el şi de fiecare dată a avut ceva de comentat", a spus fotbalistul Oţelului.

Copii abia operaţi, şterşi cu aceeaşi cârpă

Dincolo de modul urât în care li s-a vorbit, soţii Cernat au fost puşi pe gânduri şi de felul în care sunt trataţi micii pacienţi. "Între 6,30 şi 7,45, infirmierele intrau de cinci ori în salon pentru a face curăţenie. Urma apoi vizita medicului, pe parcursul căreia toate mamele erau obligate să iasă din salon. La un moment dat, a intrat o asistentă cu o cârpă în mână. Cu aceasta a şters pe rând patru copii. Micuţii erau abia operaţi. Apoi, medicul i-a spus unei infirmiere să-i aducă unei femei o cană de ceai. După ce medicul a plecat, infirmiera a refuzat să aducă ceaiul. Ne-am simţit umiliţi. Consider că toţi oamenii sunt egali şi nu trebuie să ne fie teamă să ne cerem drepturile. N-am încercat în niciun moment să profit de faptul că soţul meu este un fotbalist cunoscut", a mai spus soţia fotbalistului.

Conducerea Spitalul de Copii Galaţi nu a dorit să comenteze aceste acuzaţii.

Citiţi şi: ACUZAȚII GRAVE la adresa Spitalului Judeţean. Un pacient RUPE TĂCEREA (AUDIO)

Citit 5136 ori Ultima modificare Joi, 11 Decembrie 2014 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.