Parc şi loc de joacă la periferie, deschise chiar de 1 iunie

Parc şi loc de joacă la periferie, deschise chiar de 1 iunie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

1,1 milioane de lei - finanţare de la Ministerul Mediului - au fost investiţi într-o zonă periferică a Galaţiului, în Micro 13B, str. Nicolae Mantu, pentru crearea unui parc şi a unui loc de joacă pentru copii.

Ieri, 1 iunie, au fost inaugurate fără mult tam-tam obiectivele, menite să aducă centrul şi printre copiii de la marginea oraşului: blocurile ANL din zonă se întind până la noul parc, care are intrarea principală spre Şoseaua de centură. Şi să lupte cât de cât cu poluarea de la combinatul siderurgic, care se vede bine, peste şosea. 

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a fost însoţit la inaugurare de directorul Direcţiei pentru Programe Europene, Costel Hanţă, şi de europarlamentara Adriana Ţicău.

Patru măsuţe de şah vor putea fi probate de bunici, dar cele patru leagăne şi cele două balansoare din noul loc de joacă au fost deja luate cu asalt, ieri, de prichindei. Chiar de ziua lor!

Alături – parcul, destul de întins:  8.450 de metri pătraţi. Interesant, acesta este luminat de stâlpi cu „celulă fotovoltaică”, adică panouri solare.

Firma constructoare, SC Pallegrini SRL, a terminat parcul în şase luni. Puţină statistică:  o fântână arteziană, 32 de bănci şi 15 coşuri pentru gunoi, 33.401 de arbori şi arbuşti: un brad mare, 30 de brazi mici, 120 de arbori foioşi, 1.250 de arbori tuia şi 32.000 bucăţi  de gard viu, ne-a informat viceprimarul. Care aminteşte că, anul trecut, Primăria a inaugurat 9 spaţii verzi în Galaţi.

Ce mai zice lumea…

Până să înceapă inaugurarea, am vorbit cu câţiva megieşi care aşteptau la porţile rotitoare dinspre blocuri: nu îndrăzneau să intre. Mi-au spus că e frumos. Că au copiii unde să se joace. Că vor fi copii şi în parc şi le e frică să n-o sbughească pe aleea din faţa blocurilor. Pe unde trec tiruri. Şi fac zgomot când te odihneşti în parc. Că miroase urât ghena de gunoi din apropiere. Cam atât…

Citit 1233 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.