Între Galaţi şi Târgu Bujor sunt puţin peste 50 de kilometri. O distanţă care, cu trenul, poate fi parcursă de-abia într-o oră şi jumătate. Nouă curse ale Transferoviar Călători, operatorul care merge din decembrie 2010 pe această linie, pleacă în fiecare zi din Galaţi spre Bârlad, iar alte nouă vin din sens invers. Majoritatea haltelor de pe acest traseu sunt părăsite. Multe dintre clădirile şubrede se pot face oricând una cu pământul, după ce au fost victime ale furturilor sistematice şi ale nepăsării din ultimele decenii.
Gara CFR Galaţi, ora 7,00, într-o dimineaţă ceţoasă. Ambele uşi automate de la intrarea în clădire sunt defecte. Intru pe o uşă laterală. Puţinii oameni împrăştiaţi pe bănci par pierduţi în imensul spaţiu al sălii de aşteptare. Din când în când, liniştea rece din clădire este întreruptă de vocea mecanică ce anunţă venirea sau plecarea câte unui tren. La ieşirea înspre peroane, aceeaşi situaţie: uşile automate sunt stricate, călătorului rămânându-i doar o uşiţă laterală.
Peronul este aproape pustiu. Câţiva oameni aşteaptă zgribuliţi. În depărtare, pe una dintre ultimele linii, se vede trenul de Târgu Bujor. Nimeni nu poate urca încă, până ce garnitura nu trage la peron. Totuşi, doi tineri poliţişti sunt primiţi să urce în vagon. Cu cinci minute înainte de ora plecării, trenul se apropie de peron. Suntem în total 37 de călători, majoritatea trecuţi de vârsta a doua. Drept urmare, cele câteva vagoane par goale.
Trenul cu viteză de melc
De-abia a pornit din gară, că trenul pare că se opreşte. Nedumerit, arunc o privire pe geam. Am ajuns în dreptul lacului Brateş şi, după stâlpii şi vegetaţia sălbatică care defilează cu încetinitorul prin faţa ochilor, îmi dau seama că totuşi ne mişcăm. Şinele şi terasamentul căii ferate sunt aici atât de uzate, încât mecanicul este nevoit să reducă viteza aproape de oprire. Printre copacii crescuţi în dezordine pe marginea şinelor se văd destul de clar grămezi colorate de gunoaie. După un sfert de oră de mers târâş, trenul pare să prindă viaţă. Nu după mult timp, însă, încetineşte însă din nou: urmează gara Tuluceşti. Doi bărbaţi coboară şi trec fără grabă pe lângă un câine ocupat cu puricii adăpostiţi în blană.
Monument în paragină
Până la destinaţie, oprim în alte opt halte. În Şiviţa, gara arată fantomatic. Clădirea cu pereţi din cărămidă roşie pare că a făcut cândva explozie. Jumătate din acoperişul de lemn, geamurile şi uşile au fost furate. Doar gunoaiele împrăştiate în jur îţi dau un indiciu că cineva are totuşi un motiv să treacă pe aici.
La Frumuşiţa, doi călători coboară şi un altul urcă. Clădirea cu etaj a gării este şi ea o ruină. Geamurile şi uşile sunt scoase, scările lipsesc, iar pe acoperişul găurit cresc mărăcini. Întreţinută, chiar ar arăta ca un monument istoric, aşa cum este clasată, de altfel.
Văzându-mi probabil privirea întârziată pe dărăpănătură, bărbatul abia urcat se instalează pe locul din faţa mea şi, fără introduceri, încearcă să-mi dea lămuriri. "Ehei, ce gară era la Frumuşiţa altădată! Impiegatul locuia aici cu toată familia. Ce forfotă era în fiecare dimineaţă! Am lucrat în Combinat şi făceam zilnic naveta. Ca mine erau mulţi alţi săteni. Trenul e acum aproape gol. Atunci mergeai şi în picioare. Şi erau şi multe trenuri de marfă. Acum e distrusă şi gara, şi liniile, şi magaziile pentru cereale. Nici sobele nu au mai rămas", spune bărbatul, jumătate pentru mine, jumătate parcă pentru sine. Îl chemă Petrică Melinte şi se duce la Târgu Bujor, în căutarea unui loc de muncă. A căutat de lucru şi la Galaţi, dar fără rezultat.
Gara ca toaletă publică
La Stoicani, următoarea oprire, clădirea haltei are încă ferestre cu geamuri şi chiar un program cu mersul trenurilor între Galaţi şi Bârlad. Nimeni nu coboară şi nu urcă aici.
Trecem apoi prin Folteşti, unde trenul staţionează un minut, exact atât cât trebuie pentru a coborî două bătrâne.
La Chiraftei, unde patru călători coboară şi alţi doi urcă, sunt izbit de imaginea deplorabilă a clădirii din haltă. În lipsa unei toalete, ruina este acum folosită ca WC public.
La Fârţăneşti, doar câteva dale aşezate pe marginea liniei ferate indică o haltă.
Câteva minute mai târziu, trenul opreşte în Băleni, unde o clădire, altădată cochetă, zace acum stingheră în plin câmp. Are etaj şi pod, pereţi din cărămidă roşie, cu atenţie la detalii, iar acoperişul este din tablă. Clădirea nu are însă nici geamuri şi nici uşi, fiind lăsată în paragină.
Cu o staţie înainte de Târgu Bujor, la Umbrăreşti, o altă bătrână încearcă să coboare din trenul înalt. Lipsa unei trepte între podeaua vagonului şi peron fac dificilă urcarea sau coborârea, mai ales pentru călătorii în vârstă sau pentru persoanele care au bagaje grele.
Cobor din tren la destinaţie, alături de alţi trei călători. Cei câţiva oameni de pe peronul gării sunt scoşi brusc din amorţeală de aparatul meu de fotografiat. Suspicioasă, sub privirile atente ale celorlalţi, o angajată vine şi-mi spune că nu am voie să fac poze în gară. Femeia ţine morţiş să afle cine sunt şi ce caut la Târgu Bujor.
"Cu trenul e mai sigur"
După câteva ore petrecute în al treilea "centru urban" al judeţului, plec înapoi spre Galaţi. Alţi zece călători, cei mai mulţi elevi, urcă în tren. Abia la Fârţăneşti două femei coboară şi alţi doi elevi de liceu cu ghiozdanele pe umăr urcă. La Chiraftei, şase dintre elevii urcaţi la Târgu Bujor coboară. La Folteşti, trei persoane urcă, la Stoicani alte cinci, iar la Frumuşiţa două coboară şi alta urcă. La Şiviţa şi Tuluceşti, alţi nouă călători populează pentru scurtă vreme vagoanele. Alături de mine, un bărbat pare un obişnuit al călătoriilor pe acest traseu. Îl salută pe controlor, schimbă două vorbe, după care îşi afundă ochii în telefon. Vreau să aflu ce îl face să aleagă trenul în locul microbuzului. "Cu trenul e mai sigur, costă cam la fel şi e mult mai confortabil. Mai ales pentru navetişti, ca mine, e un chin să mergi înghesuit într-o maşină. Trenul face mai mult timp, dar m-am obişnuit", spune bărbatul.
După o oră şi jumătate de călătorie, trenul ajunge în gara din Galaţi. Celelalte linii sunt pustii, la fel ca la plecare. Din vagoanele înalte şi aproape pustii al trenului Bârlad - Galaţi coboară 34 de călători, în mare parte elevi sau pensionari. Unii râd zgomotos, alţii par apăsaţi de griji. După haltele-fantomă prin care am trecut, gara din Galaţi pare din alt tablou. O clădire modernă care îşi aşteaptă în fiecare zi călătorii-fantomă.
Citiţi şi: REPORTAJ/ Gălăţenii care locuiesc cel mai aproape de cer (FOTO)
