Am ajuns în faţa chioşcului din Complexul Studenţesc „Alexandru Ioan Cuza” cu speranţe mari. Fiindcă majoritatea celor care locuiesc în zonă sunt studenţi ai Universităţii "Dunărea de Jos", dar şi căminişti, mă aşteptam ca măcar doi, trei să vină să stea de vorbă cu noi, despre lucrurile cu care se confruntă zilnic în cartier. Asta nu s-a întâmplat, dar câţiva au ales să vorbească prin intermediul internetului, sub protecţia anonimatului.
"Îţi vine să umbli cu cârlige la nas!"
Mihai, student la Facultatea de Arhitectură Navală, spune că deja s-a obişnuit cu condiţiile din campusul studenţesc. Dacă în cămine traiul este decent, fiecare student având acces la baie, internet, curent electric şi maşină de spălat, lucrurile se schimbă atunci când păşeşti în afara căminului. "Clădirea asta din faţa căminului B este un focar de infecţie. Toţi cei care trec pe-aici aruncă gunoaie, iar mirosul este groaznic. De multe ori prefer să înconjor zona, să trec prin spatele căminului F, decât pe lângă acea clădire”, spune tânărul.
Clădirea este, de fapt, un fost cămin, a cărui structură de rezistenţă a fost slăbită până în punctul critic, iar acum se încearcă refacerea ei. Cu toate astea, lucrările sunt sistate de ceva timp, iar clădirea este plină de contraste. Dacă în interior, pereţii şi tavanele sunt şlefuite, ba în unele încăperi par chiar văruite, la exterior este o ruină. Tencuiala aproape a dispărut, gratiile unor încăperi de la parter dau impresia unei închisori părăsite, iar micile aerisiri ale demisolului, pentru că de geamuri nu poate fi vorba, te duc cu gândul la temniţe întunecate. De jur împrejurul clădirii sunt saci de gunoi, resturi menajere, covoare vechi şi putrede, ba chiar şi hoituri de animale. Dacă în partea dinspre căminul B, mirosul este cât de cât suportabil, în partea opusă a clădirii, unde este şi un punct de colectare al gunoiului, abia se poate respira. "Acum este rece afară, nu se împute totul atât de repede. Dar vara, că mai suntem care stăm şi vara în cămine, e oribil. Îţi vine să umbli cu cârlige la nas, altfel rişti să te înverzeşti, ca în desenele animate!", mai spune studentul.
În timp ce eu şi fotograful Bogdan Codrescu ne plimbam prin zona căminelor de băieţi, am văzut şi din ce cauză gunoiul este atât de împrăştiat, oricât de mult şi-ar face treaba cei de la firmele de salubrizare. Căutătorii în gunoi sunt foarte mulţi în zonă, iar majoritatea sunt nepăsători la faptul că lasă dezastru în urma lor, atât timp cât găsesc bidoane de plastic sau ceva de mâncare prin containere.
Stadionul "Portu Roşu" se prăbuşeşte
În urmă cu mai bine de 30 de ani, pe stadionul "Portu Roşu" se jucau meciuri de rugby, iar sportul gălăţean era înfloritor. Astăzi, arena este o ruină, o amintire palidă a unor vremuri de mult apuse. Puţinii oameni care mai ies la alergat pe pista de atletism din jurul terenului de fotbal trebuie să fie cu ochii în patru la haitele de câini care au pus stăpânire pe stadion.
Orice pas greşit poate însemna aţâţarea patrupedelor şi, din relaxare, totul se poate transforma într-o tragedie. De fotbal, nici nu mai poate fi vorba. Puţinii studenţi care mai ies să bată mingea pe terenul de iarbă al stadionului se lasă păgubaşi repede, deoarece gazonul nu a fost întreţinut deloc, iar miniterenul din ciment este şi el într-o stare precară. Nici peisajul din jurul stadionului nu face excepţie. Peretele din zona tribunei, de pe strada Ştiinţei, se tasează încet, dar sigur, iar casa de lângă stadion a fost părăsită şi aproape demolată, în locul ei fiind acum doar o grămadă de moloz şi câţiva pereţi care refuză să cadă.
Groapă de gunoi improvizată, în spatele căminului E
În timp ce treceam în revistă problemele cartierului, nu am putut să nu observăm gunoiul care s-a adunat în spatele căminului E, de băieţi, din campus. Nici nu ne-am putut apropia foarte mult, din cauza câinilor care păzesc zona, dar şi de la distanţă se putea vedea că terenul este acoperit de saci de gunoi rupţi şi de resturi menajere împrăştiate. Văzând un asemenea peisaj, putem doar să ne imaginăm cu ce mirosuri se confruntă studenţii care locuiesc în căminul cu pricina, pe durata verii.
Atenţie, cade tencuiala!
Pentru a intra în campusul studenţesc, în zona căminelor de băieţi, trebuie să treci pe sub o construcţie boltită, o replică aproximativă a porţii Brandenburg din Berlin. Arhitectural, piesa este una foarte frumoasă, însă la capitolul întreţinere stă extrem de prost. Tocmai de aceea, trecerea pe sub ea trebuie făcută cu mare atenţie, deoarece oricând se poate desprinde o bucată de tencuială, iar persoana care se află în acel moment acolo se poate alege cu răni grave.
Un astfel de episod, cu tencuială căzută, a avut loc anul trecut, când o bucată din tencuiala de deasupra fostei alimentare, actualmente sediu de partid, s-a desprins şi a căzut pe trotuar. Din fericire, singurele persoane care treceau prin zonă la acel moment erau la o distanţă confortabilă, aşa că s-au ales doar cu o sperietură zdravănă. Însă, dacă autorităţile şi locatarii au purces imediat la renovarea faţadei clădirii, atunci ar putea face acelaşi lucru şi cu cele două intrânduri, fără să aştepte să fie cineva rănit sau speriat de tencuiala căzută.
"Cum dă căldura, apar cerşetorii"
O studentă căministă mi-a spus, pe o reţea de socializare, că una dintre principalele probleme ale zonei o reprezintă cerşetorii. „Cam toţi sunt de etnie romă şi sunt scandalagii. Adulţii îşi trimit copiii, câte 5-6, să cerşească şi dacă nu le dai nimic încep să te înjure. Cui să te plângi, că nimeni nu le face nimic? Parcă sunt Dumnezeii zonei. Stau la colţ de stradă, scuipă seminţe şi cerşesc! Nu sunt rasistă, Doamne fereşte, dar cum dă căldura, apar toţi la mână întinsă. Şi vor bani, nu mâncare!”, spune tânăra. Acest fenomen are loc pe aproape întreaga durată a anului, chiar şi în lunile de iarnă, dacă nu este zăpadă, susţin oamenii.
Grădina Publică se deteriorează pe zi ce trece
Acum o lună şi ceva, consemnam personal în "Viaţa liberă" că Grădina Publică se prezintă într-o stare precară, deşi a fost refăcută cu sute de milioane de lei. Coşurile de gunoi sunt vandalizate, băncile sunt aproape smulse din pavaj, cu tot cu acesta, iar multe leagăne sunt ruginite şi rupte. O problemă a Grădinii Publice o reprezintă şi iluminatul de pe alei. Pe timpul nopţii, gălăţenii care se plimbă prin parc stau, de cele mai multe ori, cu urechile ciulite la orice zgomot, pentru a vedea de unde vine pericolul. „E teroare acolo. Noaptea merg doar câteva becuri, şi alea la intrare. În rest, e beznă. Trebuie să mergi cu lanterna la tine sau... să stai acasă. Nu se poate aşa ceva!”, ne spune un bărbat.
De fiecare dată când este cald afară, pe gazonul din jurul fântânii arteziene din Grădina Publică sunt cel puţin cinci-şase câini care îşi fac siesta. Dacă oamenilor li se restricţionează accesul pe gazon, fiind pasibili de amenzi, câinii beneficiază de alt tratament, dat fiind faptul că nimeni nu îndrăzneşte să se apropie de ei.
Copacii sunt bătrâni şi neîngrijiţi, locul de joacă pentru copii se deteriorează rapid, iar băncile pe care oamenii ar trebui să se odihnească devin, rapid, adevărate pericole pentru plimbăreţii de ocazie. „Primăria a investit bani în treburile astea metalice, pentru calculatoare. Dar eu nu am văzut pe nimeni să folosească vreuna, vreodată. În schimb, se vede că au fost persoane care au tras de ele, să le smulgă. Nişte bani aruncaţi aiurea pe fereastră!”, mai spune un trecător.
Fostul cartodrom este în paragină
La capătul scărilor din Grădina Publică se află fostul cartodrom al oraşului, unul dintre cele mai mari circuite de karting din ţară în timpul comunismului. Dacă în urmă cu 30 de ani copiii încă puteau veni aici să înveţe să conducă un kart, să ia primele lecţii de şofat şi chiar să participe la campionate judeţene şi naţionale, acum nici cu bicicleta nu prea te mai poţi plimba pe-acolo fără să faci pană.
Buruienile au crescut necontrolat, asfaltul de pe circuit este crăpat, denivelat şi plin de gropi. Aşa arată acum cartodromul, închis încă de la începutul anilor ’90. Unde mai pui că mai are şi o baracă ruginită, dar şi un container de gunoi, plin de pietre, sticle şi alte lucruri pe care le mai aruncă puţinii trecători?
Chiar dacă terenul are un proprietar, persoană privată, intrarea este liberă pentru oricine doreşte, cel puţin dinspre Grădina Publică. Astfel, seara pot fi observaţi tineri îndrăgostiţi care se plimbă sau, mai rău, îşi consumă dragostea acolo, ori oameni care îşi plimbă patrupedele. Pe de altă parte, unii trecători au decis să folosească o parte din spaţiu pe post de toaletă publică, aşa că mirosul nu este întotdeauna cel mai plăcut. Dar gălăţenii s-au adaptat şi la această realitate.
"Îmi aduc aminte că la finele anilor ’80 am ajuns vicecampion naţional la karting, după ce mă antrenasem chiar pe circuitul ăsta. E trist că a fost lăsat în paragină, iar acum majoritatea copiilor ajung la 18 ani, iau permisul şi se opresc cu maşina în primul copac. Atunci, dacă erai teribilist, luai o bătaie de la instructor de îţi săreau toate tendinţele vitezomane din cap. Era tot un fel de educaţie, pe alocuri mai bună atunci!", spune un gălăţean.
Aleile au început deja să se umple de gropi în parcul Rizer
Când a fost redeschis, în sfârşit, Parcul Rizer, gălăţenii l-au luat cu asalt, sperând că oraşul a făcut primul pas spre europenizare. Cu toate astea, oamenii şi-au dat seama foarte repede că se ajunge greu până la Rizer, că zona nu e chiar cea mai sigură, mai ales noaptea, dar şi că parcul nu oferă atât de multe. Cele câteva mese de tenis, terenul de baschet cu două coşuri situate la o distanţă mai mică de doi metri unul de celălalt, dar şi aleile care deja au început să se crape şi să se umple de gropi nu sunt mulţumitoare pentru gălăţeni.
În plus, faptul că nu există decât un singur mijloc de transport care ajunge până în faţa parcului, în speţă autobuzul 35, care poate fi luat de la fosta farmacie Ţinc, e încă un factor de nemulţumire. Dacă joi, când am avut întâlnirea cu cititorii, nu am întâlnit pe nimeni în parcul Rizer, am revenit sâmbătă şi am găsit două doamne pe o bancă. Am aflat de la dânsele că locuiesc în imediata apropiere a parcului şi că atunci când vremea este frumoasă, se aşează pe o bancă şi se bucură de aerul curat. "E bine că l-au refăcut, dar e păcat că are vegetaţie cam puţină. Înainte, era plin de verdeaţă, de copaci, de toate cele. Acum, avem un fel de scenă, teatru în aer liber, nu ştiu ce e, care nu e folosită. Artezienele merg doar vara, şi nici atunci mereu. De la o vreme, se lasă şi terenul. Iar de spaţiu verde nu prea mai avem parte”, ne spune doamna Eugenia Butură.
De la cealaltă doamnă, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, am aflat că în parcul Rizer mai vin, în ultima vreme, doar riveranii şi cei care au maşini. "E la ceva distanţă de centrul oraşului, să fim serioşi. Cine are drum des prin zona asta? Doar dacă vii în vizită la Spitalul Militar, la rude sau prieteni, să te mai plimbi prin parc. Altfel, doar dacă ai maşină sau dacă stai pe aproape. E un parc frumos, dar nu prea e întreţinut", spune femeia.
Maidanezii se adună în haite
O altă problemă a studenţilor din campus, dar şi a oamenilor din zona care se întinde între Grădina Publică şi Parcul Rizer o reprezintă numărul mare al câinilor vagabonzi. Dacă mulţi dintre ei sunt calmi şi jucăuşi în timpul zilei, noaptea se schimbă totul. Patrupedele se adună în haite şi cutreieră cartierul în lung şi în lat, în căutare de mâncare. Nu odată s-au plâns gălăţenii care locuiesc în această zonă de faptul că le este frică să meargă prin zonele mai puţin luminate ale cartierului, nu din cauza unor potenţiali tâlhari, ci din cauza câinilor.
Trotuarele cartierului sunt "bombardate"
Un alt aspect de care s-au plâns atât studenţii, cât şi alţi oameni care locuiesc în zona căminelor studenţeşti a fost starea precară a trotuarelor. Pline de gropi, denivelări, crăpături, iar pe alocuri mult prea înguste, trotuarele reprezintă un pericol pentru toţi cei care se încumetă să circule pe ele. Gălăţenii încă aşteaptă ca municipalitatea să-şi întoarcă privirea şi spre zona lor.
Trafic îngreunat în spatele stadionului
Numărul mare de maşini din zona căminelor studenţeşti este evident chiar şi într-o zi de duminică, când majoritatea şoferilor aleg să stea cu familia. Pe străzile din spatele stadionului, riveranii nu au locuri de parcare, aşa că-şi lasă maşinile pe partea dreaptă a carosabilului, transformând şoseaua din una cu două benzi în una pe care abia pot trece două maşini una pe lângă alta.
"Ar trebui mai mulţi paznici"
Dacă gropile pot fi explicate prin prisma fenomenelor meteorologice şi rezistenţa scăzuta la apă a materialelor folosite, graffitiurile, mâzgâliturile de pe coloanele parcului şi ciobiturile meselor de tenis nu pot fi explicate decât prin vandalism. "Sunt golani care vin noaptea, se îmbată şi încep să tragă de leagăne, de bănci, de coşurile de gunoi. Îi auzim din case, dar ce să facem? Până vine poliţia, ei pleacă!", mai spune Eugenia Butură.
