Tabără modernă la Galaţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociaţia Casa Noastră Galaţi a inaugurat joi în prezenţa autorităţilor locale un modern centru de agrement pentru tineri, a cărui valoare este de un milion de euro şi care a fost finanţat de Uniunea Europeană printr-un program PHARE. Mai precis, este vorba despre o tabără situată la ieşirea din municipiul Galaţi, spre Brăila, tabără în cadrul căreia se intenţionează derularea de activităţi de consiliere, culturale, de agrement, turistice şi sportive pentru tineri.

"Pe durata perioadelor de sejur turistic, activităţile vor fi organizate în funcţie de nevoile tinerilor. În acest fel, beneficiarii vor fi mai bine informaţi cu privire la patrimoniul cultural, istoric şi turistic regional, mai receptivi şi mai responsabili faţă de societate şi propria persoană şi totodată mai toleranţi şi mai deschişi către noi civilizaţii, culturi şi obiceiuri. Aceste activităţi sunt menite să conducă la stimularea şi valorificarea talentelor tinerilor, urmărindu-se în acelaşi timp oferirea unui cadru propice pentru expunerea ideilor şi iniţiativelor acestora", au declarat iniţiatorii proiectului.

Citit 935 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.