Alberto Virning, sau pe numele lui din certificatul de naştere, Alberto Constantin Lefter, este un tânăr de 19 ani, care locuieşte în oraşul Hermantown, Minnesota, din Statele Unite ale Americii. S-a născut în Galaţi, însă a fost abandonat în maternitate încă de la naştere. După doi ani în care a stat la „Leagănul de copii Galaţi”, un cuplu din Minnesota a venit în România şi l-a adoptat. „Minorul provine dintr-o relaţie întâmplătoare a mamei, nefiind recunoscut de tată. La data naşterii, mama era ea însăşi întreţinută de părinţi, nu a manifestat afecţiune faţă de copil, l-a abandonat în maternitate şi a dorit ca părinţii să nu afle ca are un copil. Această situaţie a dus la instituţionalizarea minorului. În această perioadă, legăturile mamă – copil au fost sporadice, nu s-a format o legătură afectivă care să conducă la reintegrare în familie, astfel încât mama şi-a exprimat consimţământul la adopţie pe data de 1.07.1997. Copilul merge bine, mănâncă singur, aleargă” se arată în poza pe care Alberto a făcut-o la foaia de adopţie şi pe care ne-a trimis-o.
„Vreau să-mi cunosc părinţii adevăraţi”
Chiar dacă are o viaţă aproape perfectă, doi părinţi adoptivi care-l iubesc şi îi oferă tot ceea ce are nevoie, chemarea sângelui este mai puternică decât orice. Alberto ne-a spus emoţionat, de multe ori, că vrea să-şi cunoască părinţii. „M-am născut în Galaţi, România, pe 21 martie 1996. Mama mea naturală cred ca are acum 38 – 39 de ani. Ştiu că m-a abandonat în maternitate, imediat cum m-a născut, nu ştiu exact motivele, dar vreau să le aflu. E trist că a fost nevoită să facă acest gest, dar nu sunt supărat pe ea, nu-i port ură. Vreau doar să o cunosc, să ştiu cum arată, cum este viaţa ei acum. Sper să fie căsătorită, să aibă o familie fericită, dar să mă accepte şi pe mine. Dacă vede acest articol, sper să ia legătura cu mine, cu voi la redacţie, orice. Îmi doresc să o cunosc”, scrie în engleză băiatul originar din Galaţi.
Mesaj pentru mama
„Draga mea, de foarte mult timp te caut, încerc să iau legătura cu tine. Te caut tot timpul pe site-urile de socializare. Sper să putem vorbi curând, am multe întrebări la care caut răspuns. Mi-aş dori mult să-mi spui şi cine este tatăl meu, dacă este tot român. Dacă ştii să vorbeşti engleză (sper), aştept un semn de la tine. Dacă nu, nu e problemă, reuşim noi să comunicăm în vreun fel. Dumnezeu să te binecuvânteze! Fiul tău din America”, este mesajul lui Alberto pentru femeia care i-a dat viaţă. Noi am încercat să-l ajutăm. Cu acest mesaj scris pe foaie, noi am mers la adresa pe care băiatul ne-a dat-o, adresa scrisă pe certificatul de naştere. Din păcate, însă, se pare că femeia nu mai locuieşte acolo, nici măcar părinţii săi.
Mândru că este român
Adolescentul este mândru că este român. Ştim asta atât din spusele lui, cât şi din postările lui de pe Facebook. Pe contul lui are poze cu drapelul românesc şi cu Vlad Ţepeş. Ba chiar în lista de prieteni vedem şi câteva persoane din România. Acum „google translate” este cel mai bun prieten al lui în încercarea de a învăţa limba română. Ne-a mărturisit că mereu citeşte pe internet informaţii despre ţara în care s-a născut, despre oamenii care trăiesc aici şi îşi imaginează cum ar reacţiona mama lui adevărată dacă l-ar vedea, fie şi în poze, la aproape 19 de ani de când soarta i-a despărţit. Dacă s-ar întâmpla această minune, nu exclude varianta să se urce în avion şi să vină la Galaţi, să o privească în ochi.
Pagină de Facebook pentru regăsirea familiilor naturale
De cazul lui Alberto am aflat de la Ileana Cunniffe, o româncă stabilită în Irlanda de aproape două decenii. Ea ne-a spus că provine dintr-o familie numeroasă, cu zece copii, din judeţul Buzău şi că, din cauza greutăţilor vieţii, părinţii au dat spre adopţie şase dintre fraţii ei. De-a lungul timpului i-a căutat neîncetat, iar soarta a ajutat-o să-i găsească. Aproape pe toţi. „Mi-am găsit cinci fraţi, mai am unul pe care să-l aduc în familia originală. Suntem cu toţii în Irlanda, fericiţi, fiecare la casa lui”, ne-a spus femeia. Pentru găsirea ultimului „rătăcit” al familiei, ea a creat o pagină de Facebook cu numele „The never forgetten Romanian children”, că doar internetul este acum cea mai bună sursă de comunicare. Aici, copiii români adoptaţi îşi pot spune poveştile de viaţă, pot scrie detalii despre anul, locul naşterii, şi poate că aşa îşi vor găsi mai repede fericirea. Acum, din propria iniţiativă şi propria experienţă de viaţă, ea îi ajută şi pe alţi copii născuţi şi adoptaţi de diferite familii, să-şi regăsească originile. Cu ajutorul ei, alţi şapte copii români, adoptaţi în străinătate, au trăit fericirea de a-şi găsi părinţii adevăraţi cu care acum păstrează legătura. Sperăm ca şi cazul lui Alberto să aibă un deznodământ fericit.
