Sunteţi unica speranţă a lui Cristian în lupta contra leucemiei

Sunteţi unica speranţă a lui Cristian în lupta contra leucemiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O sumă cât de mică îi va da o şansă în plus în lupta cu leucemia * O şansă în plus să îşi trăiască tinereţea şi să îşi crească fiul de nici doi ani *

Cristian Gârlescu (foto) are 35 de ani şi este înconjurat în permanenţă de dragostea familiei pe care şi-a întemeiat-o. Însă bucuria tinereţii pe care până toamna trecută şi-a trăit-o normal îi este acum umbrită de o ameninţare teribilă. În urmă cu mai bine de jumătate de an a fost diagnosticat cu leucemia acută mieloblastomonocitară.

Au urmat nenumărate analize în Galaţi dar şi în Bucureşti, la Fundeni. A început, apoi, tratamentul – cure de citostatice. Cristian le-a suportat, deşi îşi aminteşte că au fost şi zile în care nici măcar nu mai putea sta în picioare, din pricina medicamentelor foarte dure.

Chiar dacă, înarmat cu mult curaj şi sprijinit de familie, a trecut cu bine peste acea etapă dureroasă, nu s-a vindecat. Medicii i-au spus că singura lui şansă de a învinge definitiv maladia care pândeşte în continuare este un transplant. 

„Din cercetările noastre – ale mele şi ale familiei, în Europa acest tratament ar costa între 150.000 şi 180.000 de euro. Aşa că ne-am orientat spre o clinică din Israel, unde ar trebui să plătim 140.000 de dolari”, ne-a spus Cristian Gârlescu. 

Costurile sunt, evident, mult prea mari, iar familia Gârlescu nu şi le  poate permite. Cristian se gândeşte acum să îşi vândă apartamentul în care locuieşte şi să îşi crească fiul în altă parte. Dar chiar şi aşa, nu va acoperi nici jumătate din sumă. 

Are nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a strânge banii care îi vor salva viaţa. A avut până acum tăria să lupte cu boala şi a făcut tot ceea ce a ţinut de el ca să învingă.

Acum, însă, puterea de a-l salva o aveţi numai dumneavoastră. Sunteţi singurii care îi puteţi reda speranţa că îşi va vedea unicul fiu crescând şi că va putea fi alături de el, în momentele importante ale vieţii. Orice sumă contează!

Numerele de cont deschise, la BCR, sucursala Galaţi pentru a-l ajuta pe Cristian sunt:

- Cont în euro: RO 73RNCB0141039862600002;

- Cont în lei: RO 03RNCB0141039862600001;

- Cont în USD: RO 46RNCB0141039862600003.

Titularul de cont este sora lui Cristian, Gîrlescu Daniela-Mirela (3986260).

Citit 1461 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.