Galaţiul a primit alte 7.300 de doze de VACCIN ANTIGRIPAL

Galaţiul a primit alte 7.300 de doze de VACCIN ANTIGRIPAL
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Judeţul Galaţi a primit, recent, şi a doua tranşă de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătăţii (MS), constând în 7.320 de doze de vaccin. Astfel, Galaţiului i-au fost repartizate, pentru campania de imunizare antigripală din actualul sezon rece, un total de 18.150 de doze de vaccin (în urmă cu o lună, MS a trimis alte 10.830 de doze de vaccin - n.r.). Serul antigripal este folosit pentru vaccinarea gratuită a persoanelor care se încadrează în grupele de risc stabilite de autorităţi.

"De la începutul campaniei (luna octombrie - n.r.), medicii de familie gălăţeni au imunizat 7.937 de persoane. Săptămâna trecută, spre exemplu, au fost vaccinaţi 1.863 de pacienţi. În general, oamenii sunt destul de reticenţi în privinţa vaccinării, în prezent această tendinţă fiind şi mai evidentă, probabil şi ca urmare a temperaturilor mari pentru această perioadă. Majoritatea celor vaccinaţi sunt pacienţi trecuţi de 65 de ani", a precizat dr. Valentin Boldea, din partea Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Cine se poate vaccina gratuit

De vaccinare antigripală gratuită la medicul de familie pot beneficia bolnavii cronic cu vârste cuprinse între şase luni şi 64 de ani, gravidele, personalul medical-sanitar, precum şi angajaţii din instituţiile de asistenţă socială, copiii şi adulţii din centrele de ocrotire socială şi persoanele care au împlinit deja 65 de ani. Medicii spun că vaccinarea este singura modalitate prin care gripa poate fi prevenită. Pentru persoanele care vor să se imunizeze, dar nu sunt încadrate în grupele amintite, vaccinul se găseşte şi în farmacii, preţul fiind de până în 30 de lei.

Citit 847 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Noiembrie 2015 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.