AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE - Lemne de foc pentru gălăţenii aflaţi în dificultate
Foto: Foto Monica Zanet

AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE - Lemne de foc pentru gălăţenii aflaţi în dificultate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Nu mai puţin de 411 familii din municipiul Galaţi, care se confruntă cu probleme financiare şi nu au posibilitatea să îşi achiziţioneze lemne de foc pentru a se încălzi în această iarnă, vor beneficia de ajutor din partea Primăriei. Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a anunţat că municipalitatea „a început să distribuie lemnele de foc către persoanele care sunt îndreptăţite să primească acest ajutor, în sezonul rece 2015-2016” şi a precizat că fiecare beneficiar are dreptul la 1,5 metri cubi de lemne pentru întregul sezon rece.

Municipalitatea va transporta gratuit combustibilul lemnos la domiciliul fiecăreia dintre cele 411 familii.

Potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliul Local la finele lunii octombrie, vizate sunt persoanele sau familiile cu un venit mediu net lunar sub nivelul salariului minim pe economie pe lună de membru de familie, care nu pot beneficia de prevederile Legii privind venitul minim garantat şi care, în urma anchetei sociale, s-au putut încadra în una dintre situaţiile de prioritate stabilite de Primărie.

Primii pe listă sunt pensionarii singuri sau familiile de pensionari fără aparţinători legali sau care au susţinători legali aflaţi în imposibilitatea de a susţine financiar cheltuielile legate de achiziţionarea combustibililor necesari încălzirii locuinţei. Sunt avute în vedere şi familiile ai căror membri suferă de probleme grave de sănătate. Prioritate au şi persoanele cu handicap gradul I, II, III, dar şi alte situaţii sociale deosebite, constatate în urma anchetei sociale.

Citit 1479 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Decembrie 2015 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.