Sute de gălăţeni au REFUZAT CARDUL DE SĂNĂTATE din motive religioase

Sute de gălăţeni au REFUZAT CARDUL DE SĂNĂTATE din motive religioase
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Nu mai puţin de 496 de gălăţeni au refuzat cardul naţional de sănătate, din momentul în care a început livrarea prin poştă a documentului, în urmă cu aproximativ un an. Cel mai adesea, la baza acestor refuzuri au stat motivele religioase.

Toţi cei care nu au dorit să beneficieze de servicii medicale gratuite sau compensate pe baza cardului au la dispoziţie varianta clasică, bazată pe o adeverinţă eliberată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi.

Singurul inconvenient constă în faptul că asiguraţii în cauză sunt nevoiţi să meargă o dată la fiecare trei luni (durata de valabilitate a adeverinţei - n.r.) la sediul CJAS Galaţi, unde trebuie să facă o cerere pentru o nouă adeverinţă.

În total, 435.757 de carduri de sănătate au fost tipărite pentru asiguraţii din judeţul Galaţi, în anii 2014 şi 2015.

CARDUL DE SĂNĂTATE ar putea deveni OBLIGATORIU şi pentru COPII

Citit 1833 ori Ultima modificare Luni, 11 Ianuarie 2016 16:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.