Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse propune programe prin intermediul cărora, serviciile publice de asistenţă socială şi protecţie a copilului să primească finanţare pentru acţiuni de limitare a violenţei în familie. Bugetul propus de stat pentru a susţine familiile în care se înregistrează situaţii de violenţă este de aproape două milioane de lei, din care 800.000 de lei sunt rezervaţi pentru anul curent, iar restul pentru anul viitor. Primul program se adresează atât autorităţilor locale prin direcţiile sociale şi de protecţie a copilului, cât şi asociaţiilor nonguvernamentale care activează în zona prevenirii violenţei în familie. Ţinta sunt 250 de familii din fiecare regiune de dezvoltare. Totodată, în cel de-al doilea program, se alocă 940.000 de lei pentru acţiunile de conştientizare a opiniei publice referitoare la dreptul femeii şi valorilor familiei în vederea preveniri situaţiilor de violenţă în familie. Cel de-al treilea program vizează identificarea timpurie a comportamentului agresorilor şi crearea serviciilor speciale care să le fie destinate. Bugetul acestuia este de 3 milioane de lei.
Combaterea VIOLENŢEI, finanţată de stat Scris de Ruxandra Podlisnic


Ruxandra Podlisnic
Articole recente - Ruxandra Podlisnic
EXPONATUL LUNII septembrie, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galați Galaţiul, capitala TEATRULUI INDEPENDENT. Ce vedem în ultimele zile ale festivalului ION SURUCEANU, artistul românilor de pretutindeni. Scurt dialog despre muzică şi arta de a fi maestru (FOTO și VIDEO) IATĂ ce spectacole sunt astăzi în cadrul FESTIVALULUI de TEATRU INDEPENDENT de la Galaţi O altă faţă a realităţii, în trei piese de teatru, la Festivalul "Butterffly Effect ITF"
Mai multe din această categorie: