Chir era un medic egiptean, născut în Alexandria, care se pare că avea darul de a vindeca oameni fără să le ceară bani. Ba, mai mult, nu doar că le vindeca oamenilor trupurile, ci, vorbindu-le despre Dumnezeu, le insufla şi optimism şi îi ridica, spiritual, din suferinţele care îi apăsau. Când îşi vizita şi trata bolnavii, acest sfânt îi sfătuia să se ferească mai degrabă de păcatele sufleteşti decât de orice altceva, dat fiind faptul că bolile sufleteşti erau mai rele decât cele trupeşti şi mult mai greu de vindecat. În felul acest, Chir a creştinat mulţi oameni.
Atunci când împăratul Diocleţian (284-305) a început prigoana îmotriva creştinilor, Chir ajunge în atenţia sa. Când împăratul dă poruncă să îi fie adus doctorul, Chir fugise deja spre Arabia. Rămâne acolo mult timp şi converteşte mulţi oameni la creştinism. Se călugăreşte. Se spune că ajunsese deja să vindece doar prin rugăciune, fără a mai avea nevoie să folosească medicamente.
Ioan era un oştean din Edessa. Atunci când Diocleţian începe prigoana împotriva creştinilor, Ioan îşi dă seama de injusteţea demersului său. Îşi abandonează viaţa de până atunci şi pleacă la Ierusalim, unde aude de minunile Sfântului Chir. Decide să îl caute să îi urmeze calea. Mai întâi merge în Alexandria, unde nu-l găseşte şi apoi se duce până în Arabia. Devine un ucenic al lui Chir.
Ambii merg să spijine, în credinţă, o mamă cu trei fiice fecioare (fericita Atanasia şi fiicele ei, Teoctisa, Teodosia şi Eudoxia), care fuseseră întemniţate pentru credinţa lor. Auzind despre ce făceau cei doi, ighemonul (liderul - n.r.) cetăţii, Sirian, îşi pune oştenii să-i prină de cei doi şi să-i aducă înaintea sa.
Mai întâi, încearcă fără succes să-i determine să renunţe la credinţa lor. Apoi, în faţa Fericitei Atanasia şi a fiicelor acesteia, îi supune pe Chir şi pe Ioan la chinuri groaznice. Spera Sirian că fie sfinţii vor ceda, fie măcar femeile se vor îngrozi şi vor renunţa la credinţa lor. Nu i-au reuşit ighemonului niciunul din aceste planuri.
Supărat, îi trimite pe sfinţi în temniţă şi le chinuieşte pe femei. Rezultatul este acelaşi: mama şi fiicele suportau chinurile de parcă trupurile nici măcar n-ar fi fost ale lor. Ba, auzind că vor fi ucise pentru că îl slăvesc pe Hristos, femeile s-au bucurat. După ce le ucide pe femei, Sirian îi cheamă şi pe sfinţi, pe care încearcă fie să îi îngrozească, fie să îi ademenească. Nu reuşeşte în niciun fel să îi clintească de la credinţa lor, aşa că le taie capetele.
Creştinii locului au luat moaştele femeilor ucise şi ale Sfinţilor Chir şi Ioan şi le-au depus în două morminte separate.
