În loc de teze unice, testare de tip PISA

În loc de teze unice, testare de tip PISA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Absolvenţii de gimnaziu vor fi repartizaţi tot computerizat *

Absolvenţii de clasa a VIII-a din 2010 ar urma să intre la liceu tot pe baza admiterii computerizate, nu prin examen organizat de instituţiile liceale.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, propune scoaterea tezelor cu subiect unic şi înlocuirea lor cu un examen de gen PISA, testare internaţională interdisciplinară, care va conta la admitere în proporţie de 50 la sută. Demnitarul precizează că tezele ar urma să se susţină, ca şi până acum trei ani, doar la nivel local, cu subiecte diferite de la o şcoală la alta.

Propunerea de eliminare a tezelor unice din sistemul de învăţământ de stat va fi supusă dezbaterii publice, a mai anunţat ministrul Andronescu.

Cum se calculează media finală

Elevii care au trecut în clasa a VIII-a ar trebui să susţină în anul şcolar următor testarea de tip internaţional. Media lor de admitere ar urma să fie calculată după o formulă specială.

Astfel, numai pentru cei care au dat în clasa a VII-a tezele cu subiect unic, nota de la teze va conta în proporţie de 25 la sută în calculul mediei de admitere, 50 la sută va însemna media celor patru ani de gimnaziu şi restul de 25 la sută - media notelor de la examenul pe modelul testării internaţionale.

Ce înseamnă testare de tip PISA?

PISA (Programme for International Student Assessment - Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor) este o evaluare comparativă, standardizată internaţional, cu scopul de a măsura achiziţia competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în domeniile citire / lectură, matematică şi ştiinţe.

Citit 951 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.