Expoziţie foto cu "Galaţii de altădată"

Expoziţie foto cu "Galaţii de altădată"
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Primăria municipiului Galaţi şi Asociaţia pentru Tranziţie Urbană au lansat, vineri, o nouă serie a proiectului "Galaţii de altădată", cu finanţare alocată de Uniunea Arhitecţilor din România, din taxa de timbru de arhitectură. Este vorba de o monografie originală a patrimoniul arhitectural gălăţean, care atrage de fiecare dată atenţia asupra restaurării urgente a clădirilor de patrimoniu şi a protejării centrului istoric.

Fotografiile prezentate în expoziţie ilustrează monumente care au trezit în acelaşi timp curiozitate, nostalgie şi uimire. Proiectul s-a adresat în primul rând tinerilor, elevilor şi studenţilor, pentru a le trezi interesul pentru trecutul urbei şi grija pentru protejarea identităţii culturale locale, moştenite prin intermediul caselor şi palatelor în care au trăit cândva persoane emblematice ale oraşului.

"Proiectul se desfăşoară din anul 2010 şi a fost un succes de fiecare dată. Din păcate, la această ediţie, nu am prea avut elemente de noutate, însă, pe viitor, avem planuri mari. Cred că aceste clădiri merită restaurate", a spus muzeograful Valentin Bodea.

Expoziţia de la Casa Colecţiilor va fi deschisă timp de o lună.

Citit 12485 ori Ultima modificare Vineri, 15 Aprilie 2016 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.