ÎN ATENȚIA TRANSURB: Autobuze moderne, conduse de birjari

ÎN ATENȚIA TRANSURB: Autobuze moderne, conduse de birjari
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Din momentul în care municipalitatea a decis să nu mai existe transport privat de persoane, iar Transurbul a devenit unic transportator în Galaţi, şi-au făcut simţită prezenţa nişte autobuze "noi". Autobuzele arată bine, sunt confortabile, păcat însă că sunt conduse de birjari, numiţi soferi. Aceştia, în momentul când sunt în exerciţiu, se consideră nişte "şefi de plantaţie", care au "dreptul" să-şi bată joc de cetăţeni, uitând că, de fapt, sunt în slujba acestora. Este regretabil faptul că aceşti şoferi confundă transportul de marfă cu cel de persoane. De cele mai multe ori, aceştia conduc de parcă ar duce saci cu cartofi, nu persoane.

În cele ce urmează am să vă relatez maniera în care am circulat pe 21 iunie a.c., cu autobuzul 105, cu numărul de înmatriculare GL 10 LKA, pe la 10,30 dimineaţa. Am urcat, am cumpărat bilet de la şofer, l-am compostat şi am decis să mă aşez, văzând că sunt locuri libere. Am considerat că mă ţineam bine, dar, brusc, şoferul a pus autobuzul în mişcare, deşi acesta nu avea nici măcar uşile închise. În acel moment, m-am dezechilibrat şi am reuşit să mă lovesc zdravăn la bazin de un mâner al uneia dintre banchete. L-am întrebat pe şofer dacă aşa se conduce, mai nou, un mijloc de transport de persoane. Dânsul m-a auzit, s-a uitat la mine şi nu mi-a răspuns, dar avea o figură plină de dispreţ. Mi se părea firesc şi de bun simţ să-şi fi cerut scuze, dar a considerat că nu merit acest lucru.

Consider că principala obligaţie a unui şofer de autobuz este să-şi transporte în siguranţă pasagerii la destinaţie. Cred cu tărie că atât şoferii de pe autobuze, cât şi călătorii au atât drepturi, cât şi obligaţii. Acestea trebuie să fie guvernate de un mare respect reciproc. Trist este faptul că şoferii, în timpul programului, cred că au dreptul să facă orice vor, neţinând cont de necesităţile clienţilor şi conduc după toanele de moment. Mare parte dintre şoferi te apostrofează dacă le dai mărunt atunci când îţi iei bilet sau te întreabă dacă mergi mult. Dacă aud că mergi puţin, vor să oprească doar 1 leu şi să nu-ţi dea bilet. Lucruri care nu sunt deloc în regulă, nici pentru clienţi, nici pentru Transurb, care pierde bani din bişniţa măruntă a şoferilor.

Pentru ca aceste probleme să dispară, propun ca, aşa cum există controlori de bilete, să se introducă şi controlori pentru şoferi. Aceştia pot să joace rolul de "clienţi misterioşi" şi să se ocupe de evaluarea comportamentală a şoferilor. Să îi observe, monitorizeze şi evalueze. Dacă aceştia nu au un comportament adecvat faţă de clienţi, să fie penalizaţi financiar, aşa cum sunt sancţionaţi pasagerii care călătoresc fără bilet. Se ştie că oamenii devin "foarte sensibili" atunci când sunt atenţionaţi la buzunar. Doar astfel putem să schimbăm atitudinea şoferilor faţă de pasagerii care sporesc veniturile companiei.


Vă reamintim că "Viaţa liberă" găzduiește, săptămânal, cele mai interesante opinii şi atitudini despre Galaţi. Cu intenția să realizăm o radiografie a societăţii civile, în care să se regăsească aspiraţiile fiecărui gălăţean care are ceva de spus, vă invităm - dacă doriți să vă implicați şi considerați că puteți ajuta cu idei şi propuneri concrete la schimbarea în bine a oraşului - să trimiteți texte pe adresa de mail a ziarului, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 22138 ori Ultima modificare Marți, 05 Iulie 2016 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.